The superproduction “Mefistofele” is resumed on the stage of the National Bucharest Opera, 13 years after its national premiere. The main characters Mephistopheles and Faust, will bring back to life Goethe’s famous story on Sunday, February 5 (6:30 pm).

The modern and surprising stage design, looking like a chess board, was done by Catalin Ionescu-Arbode in 1999, at the Iasi National Opera. “Mefistofele” was named best show of the year at the time.

The performance is directed by Anda Tăbăcaru Hogea, choreography by appreciated dancer Răzvan Mazilu, choir master - Stelian Olariu, children choir master - Vasile Corjos, assistant director - Cristina Cotescu. The musical score will be conducted by a very popular and much appreciated musician, conductor Tiberiu Soare.

“Mefistofele,” with music and text by Arrigo Boito based on Goethe’s Faust, premiered in Iasi in 1999 and was staged in Bucharest in 2004. The play first premiered on March 5, 1868 but the final version was only presented to the public in 1881.

Synopsis

Prologue

A heavenly chorus praises God the Creator. Mefistofele scornfully declares that he can win the soul of Faust. His challenge is accepted by the Forces of Good.

Act 1

The aged Dr. Faust and his pupil Wagner are watching the Easter celebrations in the main square in Frankfurt. Faust senses that they are being followed by a mysterious friar, about whom he senses something evil. Wagner dismisses his master’s feelings of unease and as darkness falls they return to Faust’s home.

Faust is in his study, deep in contemplation. His thoughts are disturbed in dramatic fashion by the sudden appearance of the sinister friar, whom he now recognizes as a manifestation of the Devil (Mefistofele). Far from being terrified, Faust is intrigued and enters into a discussion with Mefistofele culminating in an agreement by which he will give his soul to the devil on his death in return for worldly bliss for the remainder of his life.

Act 2

Restored to his youth, Faust has infatuated Margareta, an unsophisticated village girl. She is unable to resist his seductive charms and agrees to drug her mother with a sleeping draught and meet him for a night of passion. Meanwhile Mefistofele amuses himself with Martha, another of the village girls.

Mefistofele has carried Faust away to witness a Witches' Sabbath on the Brocken mountain. The devil mounts his throne and proclaims his contempt for the World and all its worthless inhabitants. As the orgy reaches its climax Faust sees a vision of Margareta, apparently in chains and with her throat cut. Mefistofele reassures him that the vision was a false illusion.

Act 3

Faust’s vision had been true. Margareta lies in a dismal cell, her mind in a state of confusion and despair. She has been imprisoned for poisoning her mother with the sleeping draught supplied by Faust and for drowning the baby she had borne him. Faust begs Mefistofele to help them escape together. They enter the cell and at first Margareta does not recognize her rescuers. Her joy at being reunited with Faust turns to horror when she sees Mefistofele and recognizes that he is the Devil. Refusing to succumb to further evil, Margareta begs for divine forgiveness. She collapses to the cell floor as the Celestial choir proclaims her redemption.

Act 4

Mefistofele has now transported Faust back in time to Ancient Greece. Helen of Troy and her followers are enjoying the luxurious and exotic surroundings on the banks of a magnificent river. Faust, attired more splendidly than ever, is easily able to win the heart of the beautiful princess. In a passionate outpouring they declare their undying love and devotion to each other.

Epilogue

Back in his study Faust, once more an old man, reflects that neither in the world of reality or of illusion was he able to find the perfect experience he craved. He feels that the end of his life is close, but desperate for his final victory, Mefistofele urges him to embark on more exotic adventures. For a moment Faust hesitates, but suddenly seizing his Bible he cries out for God’s forgiveness. Mefistofele has been thwarted; he disappears back into the ground as Faust dies and the Celestial choir once more sings of ultimate redemption.

Superproducţia “Mefistofele”  se reia pe scena Operei Naţionale Bucureşti după 13 ani de la premiera naţională

Superproducţia “Mefistofele” se reia pe scena Operei Naţionale Bucureşti  după 13 ani de la premiera naţională. Duminică, 5 februarie (18:30), personajele principale Mefistofele şi Faust  vor  reînvia celebra poveste semnată de Goethe.

Decorul, modern şi surprinzator,  o tablă de şah, a fost realizat de către  scenograful Cătălin Ionescu-Arbore, în anul 1999 la Opera Naţională Română Iasi.

“Mefistofele” a  fost desemnat la acea vreme “Spectacolul anului”, distincţie oferită din partea revistei „Actualitatea muzicală”, a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Regia îi aparţine Andei Tăbăcaru Hogea, coregrafia este concepută de către apreciatul balerin şi coregraf Răzvan Mazilu, maestru de cor- Stelian Olariu, maestru cor de copii - Vasile Corjos, asistent regie -  Cristina Cotescu. Spectacolul se va desfaşura sub bagheta unuia dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi muzicieni ai tinerei generaţii: dirijorul  Tiberiu Soare.

În România, premiera spectacolului  “Mefistofele” (Arrigo Boito) a avut loc pe scena Operei Naţionale Române Iaşi, în anul 1999, producţia fiind reluată în 2004 la Opera Națională București.

Mefistofele este o operă, la care muzica și libretul aparțin compozitorului Arrigo Boito. Pentru libret, sursa de inspirație a fost Faust de Johann Wolfgang von Goethe.

Premiera operei a avut loc la Teatro alla Scala din Milano, în 5 martie 1868, dar versiunea definitivă, destul de mult modificată, a fost prezentată publicului de-abia în 1881.

Acțiunea:

Prolog

Cete îngerești aduc cântece de slavă cerescului Părinte. Mefistofele, acest înger decăzut, ironic și sfidător, provoacă o discuție între el și Divinitate având ca subiect sufletul lui Faust. Mefistofele este convins că nu va fi dificil să îl convertească spre rău pe acest om însetat de cunoaștere.

 Actul I

În zi de sărbătoare, oamenii petrec și dansează. Faust și discipolul său Wagner, amândoi fiind mereu cu gândul la studiu și știință, nu sunt interesați să participe la această bucurie colectivă generată de revenirea primăverii. Prin mulțime își face apariția un călugăr misterios care îl va urmări pe Faust ca o umbră.

Faust se retrage din zgomotele mulțimii în camera sa pentru a medita asupra rostului său în Univers. Călugărul îi întrerupe gândurile, arătându-și adevărata identitate. Este însuși Mefistofele care îi propune lui Faust un pact: toate plăcerile, bucuriile și bogățiile contra sufletului său pe care i-l va dărui după moarte. Faust acceptă, dorind să cunoască Fericirea Absolută. Astfel pornesc amândoi într-o mare călătorie inițiatică.

Actul II

Într-un spațiu ce simbolizează grădina Marthei, Faust a cunoscut-o pe Margherita. Gingășia și puritatea ei îl înflăcărează pe Faust tot mai mult, încercând prin orice mijloc să obțină o întâlnire fără știrea mamei tinerei fete. Mefistofele încearcă în acest timp să distragă atenția Marthei, care trebuie să aibă grijă de Margherita. Planul reușește și fata cade în brațele iubitului său.

Mefistofele îl duce pe Faust în lumea sa cumplită, cea a vrăjitoarelor și a spiritelor răului, spirite ce capătă o amploare deosebită în noaptea sabatului. Faust urmărește îngrozit aceste ritualuri și prosternări către Satan. Deodată, în mijlocul acestor dezlănțuiri malefice, Faust are o viziune: Margherita este încătușată în lanțuri. Faust este chinuit de remușcare pentru că a nenorocit un suflet. Mefistofele reușește însă să-l atragă din nou în lumea sa malefică.

Margherita este în închisoare cu mintea rătăcită. A săvârșit două fapte cumplite: și-a omorât mama, apoi copilul. Faust dorește să o salveze prin puterea lui Mefistofele. Margherita respinge însă forța malefică, preferând moartea, care înseamnă totodată și mântuirea ei.

Actul III

Mefistofele îl conduce pe Faust într-o lume ideală, în Grecia pașnică și plină de armonie, dar care datorită unei femei, Frumoasa Elena, a cunoscut unul dintre cele mai cumplite războaie: Războiul Troian. Pantalis și Nereo împreună cu un întreg alai aduc imnuri acestei frumuseți ideale. Dar Elenei îi revin în minte, asemenea unui coșmar, imaginile sângeroase ale războiului. Faust este fermecat de chipul Elenei, dar dezamăgit atunci când îi cunoaște sufletul.

Epilog

Mefistofele și Faust se reîntorc din marea lor călătorie. Faust a cunoscut iubirea reală, a încercat să atingă iubirea ideală. Dar fericirea perfectă pe care o căuta n-a întâlnit-o. ”Realul a fost durerea, iar idealul, visul”. Realizează în acel moment că singura iubire statornică, ce nu dezamăgește niciodată, ce dă echilibru vieții, este iubirea de Dumnezeu. Mefistofele încearcă cu disperare să nu piardă sufletul lui Faust, care alege însă triumful rațiunii, al forței benefice și lumina salvatoare a Divinității, meritându-și astfel Mântuirea.