Paris
London
New York
Friday, 26 April, 2024
Last Update 20:20
00:29    |    10/10/2014

Kings On Ice Olympic Gala – patinaj la absolut in Capitala!

„Spectacol feeric”, „Noapte de vis”, „Seara de neuitat” sunt doar cateva din cuvintele care au ramas pe buzele celor care au luat parte la cea de-a 5-a editie a spectacolului Kings On Ice desfasurata marti seara in Capitala si organizata de Amphitrion. Editia din 2014 s-a incheiat cu o sala intreaga in picioare si cu aplauze furtunoase din partea unui public exceptional, facand inca o data dovada faptului ca patinajul ramane unul dintre cele mai spectaculoase si indragite sporturi de iarna.

Pentru o seara, Sala Polivalenta din Bucuresti s-a aflat sub vraja ritmurilor si a povestilor pe care cei mai cunoscuti patinatori ai momentului le-au scris pe gheata pentru un public cald si primitor.  Dupa numarul de deschidere alaturi de toti actorii serii, Evgeni Plushenko a pasit pe gheata pe acordurile viorii lui Edvin Marton. Publicul a urmarit cu respiratia taiata sariturile sale impecabile si secventele celebre de pasi care i-au adus titlul de rege al ghetii. Au urmat pe rand cu programe spectaculoase si interpretari emotionante patinatori indragiti precum Brian Joubert, Stephane Lambiel, perechea Fiona Zaldua si Dmitry Sukhanov si in premiera pentru publicul roman campionul european Tomáš Verner, perechile Stefania Berton-Rockne Brubaker si Vanessa James-Morgan Cipres, campioana Germaniei – Annette Dytrt si uimitorii patinatori-acrobati Alexandre Liubchenko, Jean Denis Sanchis si Marie-Pierre Leray.

Dupa ce fiecare dintre campionii prezenti au uimit publicul cu coregrafii complexe, sarituri periculoase, piruete spectaculoase, momente emotionante dar si episoade distractive, artistii s-au retras in culise cu bratele pline de flori din partea fanilor, revenind pe gheata pentru momentul de final al celei mai stralucitoare editii Kings On Ice! Aplauze furtunoase, felicitari, zambete, lacrimi de bucurie si o sala intreaga in picioare au incheiat un spectacol plin de profesionalism, emotie si culoare.  „Probabil ne vom revedea anul viitor, poate ma veti vedea in competitie in 2018”, a rasunat glasul lui Plushenko in fata miilor de spectatori prezenti.

 
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready