22:54    |    24/02/2015

Robbie Williams va CONCERTA în premieră, în România, pe 17 iulie

 E-mail Print PDF 

Cântăreţul britanic Robbie Williams concertează în premieră în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 17 iulie, iar biletele sunt puse în vânzare marţi.

"Suntem bucuroși că, după luni întregi de negocieri, am reușit să anunțăm că Robbie Williams vine la București, pe 17 iulie" a afirmat Denise Săndulescu, general manager D&D East Entertainment.

Concertul face parte din cel de-al 11-lea turneu al artistului, "Let Me Entertain You", pe care Robbie Williams îl susține în 2015. Turneul debutează pe 25 martie, la Madrid, și va mai include show-uri în orașe precum Barcelona (26 martie), Paris (30 martie), Moscova (12 aprilie), Bratislava (18 aprilie) şi Tel Aviv (2 mai). Seria de concerte va include cele mai cunoscute şi de succes cântece printre care și "Let Me Entertain You (melodie care dă și numele turneului), "Feel" sau "Angels", a anunțat Marcel Avram.

El a spus că, în show-ul din Piața Constituției, artistul britanic va cânta atât muzică de jazz, cât și rock. "Concertul Robbie Williams va fi un mix de rock și jazz. Va fi un spectacol pentru toată lumea", a arătat Avram. 

 

Robert Peter Williams în vârstă de 41 de ani, și-a început cariera ca membru al trupei Take That în 1990. În 1995, a părăsit formația, după ce vânduse 25 de milioane de copii, pentru a-și începe cariera solo. Solo a vândut peste 55 de miloane de albume, și 17 milioane de single-uri.  Williams a intrat în Cartea Recordurilor datorită faptului că în doar o zi a vândut mai mult de 1.6 milioane de bilete pentru turneul său mondial din 2006. Este câștigătorul a mai multe premii, inclusiv 15 premii BRIT și 6 premii ECHO. În 2004, a fost introdus în UK Music Hall of Fame, fiind votat Cel mai bun artist al anilor '90.

Biletele sunt disponibile prin reţeaua Eventim (în magazinele Germanos) şi online, pe eventim.ro, au anunţat organizatorii evenimentului, Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Preţul acestora diferă în funcţie de categorie. În cazul tichetelor pentru normal circle va exista o perioadă promoţională de două săptămâni, când se vor putea achiziţiona 8.000 de bilete la preţul de 140 de lei (plus taxe), urmând ca preţul acestora, ori după epuizare, ori după cele două săptămâni, să fie de 175 de lei (plus taxe). De asemenea, vor fi puse în vânzare bilete la golden circle - 430 de lei (plus taxe), diamond circle - 530 de lei (plus taxe) şi tribune VIP - 630 de lei (plus taxe).