13:04    |    03/02/2019

O nouă reprezentaţie ''Disney On Ice - Reach For The Stars'', pe 9 februarie

 E-mail Print PDF 
Cele opt spectacole "Disney On Ice - Reach For The Stars" vor avea loc la Romexpo - Pavilionul Central, 6 februarie - ora 19,00; 7 februarie - ora 19,00; 8 februarie - ora 19,00; 9 februarie - ora 11,00, ora 15,00 şi ora 19,00; şi 10 februarie - ora 11,00 şi ora 15,00.

Disney On Ice - Reach For The Stars este un spectacol fenomen care îmbină cele mai îndrăgite poveşti şi personaje Disney cu talentul patinatorilor de talie mondială, costumele spectaculoase, coregrafia plină de energie, luminile strălucitoare şi scenografia uimitoare pentru a crea o experienţă de neuitat.

Între 1 şi 8 februarie, clienţii Vodafone prepaid şi postpaid pot cumpăra bilete cu 15% reducere la categoriile de locuri 1, 2 şi 3 la reprezentaţiile "Disney On Ice - Reach For The Stars" din datele de 7, 8, 9 şi 10 februarie.

Disney On Ice – Reach For The Stars începe cu o explozie de culoare și lumini când starurile Disney conduse de Mickey și Minnie intră pe gheață într-un moment plin de energie, iar spectatorii se vor simți ca și cum ar participa la cel mai recent show de talente. “Spectacolul reușește perfect să scoată în evidență personalitatea și umorul personajelor Disney favorite”, afirmă producătoarea Nicole Feld.
 
În cadrul show-ului, patinatori de talie mondială își vor etala talentul incontestabil, oferind privitorilor o experiență cu adevărat specială în timp ce 4 dintre cele mai iubite povești Disney vor fi prezentate publicului: Regatul de Gheață, Mica Sirenă, Rapunzel și Frumoasa și Bestia. “Am vrut să surprindem momentele și caracteristicile care definesc aceste personaje îndrăgite și am reușit să facem asta prin secvențe de acrobații uluitoare. Am ales scene reprezentative din poveștile Disney și apoi am lucrat asupra fiecărui detaliu pentru a crea o experiență memorabilă”, afirmă regizoarea Patty Vincent.  Într-un număr de acrobație la înălțime prezentat în timpul scenei din Mica Sirenă, Ariel se transformă în om și se leagănă la 10 metri deasupra gheții, lăudându-se cu noile ei picioare. În timpul momentului din Rapunzel, scena se umple cu 600 de metri de mătase, reprezentând pletele magice și aurii ale lui Rapunzel. Prințesa și Flynn Rider evadează din turn și zboară la 8 metri înălțime în timp ce fac acrobații aeriene spectaculoase.

Biletele sunt disponibile online pe www.eventim.ro şi în reţeaua magazinelor partenere. "Disney On Ice - Reach For The Stars" este organizat de Amphitrion.