Paris
London
New York
Friday, 01 July, 2022
Last Update 09:51
03:16    |    18/11/2013

Rezistenţa la antibiotice a trecut de COTA DE ALARMĂ în Europa

Cea mai mare ameninţare pentru sănătatea europenilor este rezistenţa la antibiotice, potrivit unui raport al Comisiei Europene. În ultimii ani, tot mai multe companii farmaceutice au tăiat din bugetele de cercetare pentru antibiotice, scrie Capital.ro.

Acest fapt, alături de prescrierea nejustificată a antibioticelor şi de automedicaţie au dus la creşterea la cote alarmante a rezistenţei la antibiotice în Europa, lucru care înseamnă că infecţii cândva uşor de vindecat ar putea fi letale, arată un raport al Comisiei Europene realizat cu ocazia zilei dedicate administrării responsabile de antibiotice.

Numai în SUA, rezistenta la antibiotice afectează anual cel puţin două milioane de oameni, şi provoacă cel puţin 23.000 de morţi.

Un studiu publicat în mai 2011 de Gfk Healthcare releva că românii se aflau pe locul patru în Europa la consumul de antibiotice, peste 50% urmând un astfel de tratament în anul respectiv, iar aproape jumătate dintre aceştia recurgând la cel puţin două cure în intervalul respectiv. Un alt studiu, publicat în martie 2012 în revista medicală "The Lancet", plasa România pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice fără reţetă, situaţie neschimbată încă din 2010, se arată în comunicatul de presă.

Mai exact, Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor estimează că rezistenţa antimicrobială generează pierderi de 1,5 miliarde de euro în bugetul UE.

Microorganismele rezistente la antibiotice prezinta un risc serios sanatatii cetatenilor Europei, deoarece cauzeaza costuri ridicate, prin prelungirea spitalizarii şi esecul tratamentelor.

Cea  mai însemnată investiţie în cercetarea de noi antibiotice capabile să le ia locul celor la care populaţiile au devenit rezistente este de cea de 544 de milioane de euro, anunţată luna aceasta de către Roche Holding, pentru dreptul de a testa un antibiotic experimental care să combată o bacterie rezistentă, responsabilă de majoritatea infecţiilor intraspitaliceşti din Europa.

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready