Paris
London
New York
Thursday, 25 April, 2024
Last Update 20:20
16:58    |    14/04/2014

ANM: PLOI, LAPOVIȚĂ ȘI NINSORI, începând de marti

Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni, o informare meteo de vreme rea, valabilă în întreaga țară, timp de trei zile, începând din 15 aprilie, ora 3,00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 15 aprilie, ora 3,00 — 17 aprilie, ora 15,00, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în zona montană vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Local, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp, în 24 de ore, iar valorile termice vor scădea accentuat. În regiunile extra-carpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă.

Marți, vremea va fi în general instabilă şi se va răci, astfel că valorile termice se vor situa sub mediile caracteristice perioadei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi local va ploua mai ales sub forma de averse, trecător însoţite de descărcări electrice.

 La munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat nou de zăpadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în estul Transilvaniei la Miercurea Ciuc şi în nordul Moldovei la Suceava şi 18...19 grade în sud-estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei.

În Bucureşti, cerul va fi variabil şi doar trecător vor fi condiţii să plouă slab. Dimineaţa 5-7 grade. Maxima, în scădere faţă de luni, se va situa în jurul valorii de 16 grade.

Miercuri în sudul, centrul şi estul ţării vremea va fi în general instabilă şi rece pentru această perioadă. Valorile termice diurne încă mai scad faţă de marţi, în medie cu 5...7 grade. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice. La munte şi trecător în Subcarpaţii Moldovei şi estul Transilvaniei, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 grade la Miercurea Ciuc şi Suceava şi 16 grade la Tulcea.

În Bucureşti, cerul va fi noros şi temporar va ploua, iar vântul va prezenta intensificări. Dimineaţa, 6-7 grade dar pe parcursul zilei temperatura ajunge în jurul valorii de 10 grade.

 

 

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready