Paris
London
New York
Thursday, 25 April, 2024
Last Update 20:20
00:33    |    21/04/2014

Holande: Franța are ''elemente'' privind utilizarea armelor chimice de către regimul lui Assad în Siria

Președintele francez Francois Hollande a declarat duminică într-un interviu pentru postul de radio Europe 1 că are ''câteva elemente'' privind ''utilizarea armelor chimice de către regimul sirian'', dar nu dispune de ''probe'', transmite AFP.

''Mai avem câteva elemente, dar nu am probe, așa că nu pot să le prezint acum'', a răspuns președintele francez, întrebat dacă este adevărat că președintele sirian Bashar al-Assad utilizează în prezent arme chimice.

''Ceea ce știu este că regimul a demonstrat atât că poate recurge la metode abominabile cât și că a refuzat complet tranziția politică'', a mai declarat șeful statului francez.

''Franța va face totul ca Siria să își regăsească libertatea și democrația. Am vrut ca armele chimice să fie distruse și vom face totul pentru a permite o negociere, pentru a permite tranziție politică'', a adăugat Francois Hollande.

Conform acordului ruso-american din septembrie 2013, care a permis evitarea unei intervenții militare americane în Siria, regimul președintelui Bashar al-Assad s-a angajat să elimine tot arsenalul chimic până la 30 iunie a.c. Siria a transferat în afara granițelor sau a distrus aproape 80% din armele sale chimice declarate, a afirmat sâmbătă seară Sigrid Kaag, coordonatoarea specială a misiunii comune a Națiunilor Unite și Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready