Paris
London
New York
Thursday, 25 April, 2024
Last Update 20:20
18:28    |    24/10/2014

LAPOVIŢĂ la Bucureşti, începând de SÂMBĂTĂ. NINSOARE la Suceava. Avertismentul meteorologilor

Meteorologii avertizează că în cea mai mare parte a ţării temperaturile se vor răci dramatic, începând de sâmbătă, temperaturile scăzute ducând la apariţia de precipitaţii sub formă de lapoviţă în Bucureşti, în zona de nord a Moldovei începând să ningă încă de vineri la prânz.

Meteorologii susţin că temperaturile au scăzut, în ultimele zile, cu până la 20 de grade şi că temperaturile scăzute se vor menţine până la mijlocul săptămânii viitoare. Este aşteptat vânt puternic în sud-est şi, conform informării, există 2400 de militari pregătiţi să intervină în zonele afectate de inundaţii.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a exemplificat situaţia temperaturilor prin faptul că, joi, pe timpul nopţii, la Rădăuţi au fost înregistrate 10 grade Celsius, dar că această temperatură va scădea, duminică dimineaţa, tot la Rădăuţi, la minus 10 grade Celsius.

"Până la jumătatea săptămânii viitoare, temperaturile sunt destul de scăzute în comparaţie cu normele climatologice", a spus Sandu.

Cantităţile de precipitaţii vor fi nesemnificative până în jurul datei de 7-8 noiembrie.

COD GALBEN de LAPOVIŢĂ, PLOI şi NINSOARE între 24 octombrie, ora 10:00 – 24 octombrie, ora 23.

În intervalul menţionat, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali vremea va continua să se răcească, vor fi precipitaţii mixte şi se vor cumula cantităţi care vor depăşi izolat 15 l/mp. Temporar, în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ, precum şi în zona de munte a judeţului Bacău vor predomina ninsorile.

Până spre sfârşitul zilei de sâmbătă, 25 octombrie, în regiunile sud-estice şi pe crestele montane vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 - 60 km/h, informează meteorologii.

Aceştia estimează că ninsorile din zona Moldovei ar fi trebuit să apară la începutul sau mijlocul lunii noiembrie iar aceste prime ninsori nu se vor depune, solul fiind cald. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 spre 26 octombrie, se vor înregistra temperaturi foarte scăzute, cele mai mici ajungând, în Moldova şi depresiunile din Transilvania, la -12 şi la -14 grade în timpul nopţii.

Primele ninsori în judeţul Suceava

Mai multe echipe de deszăpezire au intervenit, vineri, cu materiale antiderapante pe drumurile din zona de munte a judeţului Suceava, în urma primelor ninsori din sezonul rece, circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale, nefiind strat de zăpadă pe şosea.

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready