Paris
London
New York
Tuesday, 16 April, 2024
Last Update 20:20
17:58    |    21/11/2014

Un elicopter militar cu 10 persoane la bord S-A PRĂBUŞIT în judeţul Sibiu. 8 oameni au murit şi 2 sunt răniţi

Un elicopter militar model IAR-330 PUMA s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, la bordul elicopterului aflându-se zece persoane. Opt militari au murit şi doi au fost răniţi în accident. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că anunţul la 112 a fost făcut de unul dintre militarii aflaţi la bord. El a mai precizat că în zona accidentului vizibilitatea este redusă.

Mnisterul Apărării Naţionale confirmă, printr-un comunicat de presă, că opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10.40, pe raza localităţii Mălâncrav, din judeţul Sibiu.

Potrivit MApN, elicopterul era de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii şi se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului, la faţa locului s-a deplasat ministrul apărării naţionale, Mircea Duşă, însoţit de o comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene, se arată în comunicatul MApN.

Biroul de Presă al MApN mai precizează că va da detalii despre cei aflaţi în aeronavă, după ce vor fi informate familiile acestora.

Şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) Sibiu, Constantin Roşca, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cele două persoane rănite vor fi transportate la Târgu Mureş, iar la Sibiu urmează să fie duse persoanele decedate.

La rândul său, viceprimarul comunei Iacobeni, Ioan Maca, a spus că răniţii - doi bărbaţi - au ajuns în satul Stejăriş, sunt conştienţi, dar cu multiple arsuri.

"Răniţii au fost coborâţi în satul Stejăriş, iar în acest moment li se acordă îngrijiri medicale. Cei doi sunt conştienţi, dar au suferit multiple arsuri. Elicopterul SMURD este aici şi urmează să-i preia", a declarat Ioan Maca.

El a afirmat că zona unde s-a produs accidentul este extrem de accidentată, unde doar maşini de teren sau tractoare pot ajunge.

De asemenea, medicul coordonator al SMURD Mureş, Cristian Boeriu, a precizat că răniţii vor fi aduşi la Târgu Mureş: unul cu elicopterul SMURD şi celălalt cu o ambulanţă.

Împrejurările în care s-a prăbuşit vineri elicopterul militar în care se aflau zece persoane, dintre care opt au murit, vor fi cercetate într-un dosar penal deschis la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj.

"Dosarul va fi înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj care va efectua urmărirea penală în cauză. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică", se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

La locul accidentului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din trei procurori militari şi specialişti-criminalişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, mai precizează sursa citată.

Elicopterul militar prăbuşit vineri, pe raza localităţii Mălâncrav din judeţul Sibiu, era model IAR-330 PUMA şi aparţinea Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, potrivit MApN.

În zona Poligonului Cincu are loc vineri un exerciţiu militar la care participă români şi americani. În perioada 11-25 noiembrie, militari din unităţi şi mari unităţi subordonate Statului Major al Forţelor Terestre şi din unităţi ale Brigăzii 173 Aeropurtată a SUA participă, la Câmpia Turzii şi Cincu, judeţul Braşov, la Modulul de instruire ‘Rubicon 2014′, condus de Brigadă 6 Operaţii Speciale ‘Mihai Viteazul’.

În cadrul acestei activităţi, militarii se vor antrena în comun executând activităţi de instruire specifice unităţilor de paraşutişti, precum şi trageri cu armamentul de infanterie din dotare, arată Ministerul Apărării Naţionale.
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready