Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
17:29    |    23/11/2014

Ioan Niculae a plătit zeci de mii de dolari pentru împăierea unui elefant vânat în Africa de Sud

Ioan Niculae, cel mai bogat român, a plătit 40.000 de dolari pentru a vâna un elefant, după care alţi 50.000 de dolari pentru a-l împăia şi transfera în Europa din Africa de Sud, relatează cotidianul sud-african Sunday Times, în ediţia electronică.

Niculae a împuşcat elefantul în februarie în Hoedspruit, Limpopo, dar acesta nu a fost încă transferat în România, potrivit www.timeslive.co.za.

Împăierea unui elefant este un proces îndelungat, iar în acest caz a durat şapte luni. Doar jupuirea lui de piele a necesitat cinci zile, timp în care au lucrat simultan şase persoane.

Livrarea a fost întârziată pentru că, pe lângă elefant, Niculae a vrut ca şi alte animale să fie împăiate. În total, este vorba despre 19 trofee, care vor fi duse la Durban şi îmbarcate pe un vapor. Costul total al împăierii animalelor a fost de 83.096 de dolari, pe lângă transport, care costă aproximativ 24.000 de dolari, şi preţul plătit pentru vânarea lor.

Majoritatea trofeelor le sunt transportate clienţilor cu avionul, dar cele de dimensiuni mari, cum ar fi elefanţi, girafe, rinoceri sau hipopotami sunt transportate pe mare. Majoritatea animalelor sunt vânate în Africa de Sud, dar firma primeşte trofee şi din Tanzania, Zimbabwe, Zambia şi Etiopia.

Aproximativ 90 la sută dintre animalele împăiate de firmă sunt exportate, cele mai multe în Statele Unite, în special Texas, California şi Florida. O altă piaţă importantă o reprezintă Rusia şi Polonia. Firma Highveld Taxidermists are aproximativ 1.000 de clienţi fideli.

Mediafax

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready