Paris
London
New York
Thursday, 25 April, 2024
Last Update 20:20
13:44    |    16/12/2014

Fenomenul astronomic vizibil în România pe 20 decembrie

Cometa C/2014 Q2 Lovejoy va fi vizibilă, cu ajutorul unui binoclu, din România începând din noaptea de 20 decembrie până în martie 2015, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Cometa C/2014 Q2 Lovejoy a fost descoperită pe 17 august 2014, de astronomul amator australian Terry Lovejoy, şi va fi vizibilă cu ajutorul unui binoclu pe cerul nopţii, pe timp senin, începând din perioada 15 - 20 decembrie, când va apărea deasupra orizontului sudic, în jurul orei 01.00, scrie Mediafax.ro.

Cometa nu se va apropia foarte mult de Soare şi nici de Pământ, dar va fi destul de strălucitoare pentru a fi vizibilă cu ajutorul unui binoclu, iar cea mai bună perioadă pentru observaţiile astronomice este din 20 decembrie până în luna martie a anului viitor.

De la sfârşitul lunii decembrie, cometa Lovejoy se va putea vedea deasupra orizontului sudic, cu ajutorul binoclului, începând cu ora 23.00. Cometa va apărea ca un astru difuz şi alungit, iar poziţia pe cer va se va modifica de la o zi la alta.

Pentru cei pasionaţi de astronomie, localizarea cometei se poate face mai uşor dacă se cunoaşte poziţia pe cer a anumitor stele şi constelaţii. Astfel, pe data de 1 ianuarie, cometa se va afla în dreptul stelei Rigel, a doua stea ca strălucire din constelaţia Orion, între 10 şi 15 ianuarie se va afla în dreapta stelei Aldebaran din constelaţia Taurus (Taurului, n.r.), iar, între 17 şi 20 ianuarie, "hoinarul" spaţial va fi vizibil în preajma Pleiadelor, potrivit site-ului Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu". Pe 4 şi 5 februarie cometa se va afla destul de aproape de una dintre cele mai strălucitoare stele din Andromeda, Almach sau gamma din Andromeda.

 

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready