Paris
London
New York
Thursday, 18 April, 2024
Last Update 20:20
17:40    |    04/03/2015

Primarul Ploieștiului, arestat preventiv

Primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis, miercuri, magistrații Tribunalului Ploiești.

După aflarea deciziei judecătorilor, Bădescu a declarat că ''este incredibil ceea ce se întâmplă'', că procurorii nu au nicio altă probă în afara unei declarații a finanțatorului Petrolului, Daniel Capră, catalogând justiția drept una ''sovietică''.

''Nu există nicio altă probă. Este o justiție sovietică. Nu înțeleg de ce în România se întâmplă aceste lucruri'', a spus Bădescu.

El a arătat că funcția de primar este considerată în prezent ''un pericol public''. ''Eu ca primar sunt considerat pericol public. Funcția de primar este considerată acum pericol public'', a menționat edilul.

De asemenea, el susține că ''probabil'' procurorii se așteaptă ca prin exercitarea acestei presiuni, el să dea declarații cu privire la alte persoane. ''Este incredibil. Nu-mi explic cum se întâmplă așa ceva, probabil că domnii procurori pun presiune și se așteaptă de la mine să spun ceva despre cineva. Nu vor primi așa ceva'', a adăugat Bădescu.

Decizia instanței cu privire la arestarea preventivă a primarului Bădescu nu este definitivă.

Edilul a fost reținut marți de procurorii anticorupție, după șapte ore de audieri, într-un dosar privind infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu. AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready