Paris
London
New York
Wednesday, 24 April, 2024
Last Update 20:20
00:15    |    31/03/2015

Muniție neexplodată găsită pe plaja de la Năvodari

Un număr de 16 elemente de muniție neexplodată au fost găsite pe plaja de la Năvodari de câțiva pescari și de pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea.

Reprezentanții ISU Dobrogea au informat luni că elementele de muniție găsite la sfârșitul săptămânii trecute constau în zece proiectile și șase cartușe.

"Un grup de pescari care igienizau o cazemată dezafectată a descoperit, în acest weekend, două dintre elementele de muniție și au anunțat organele abilitate. Membrii echipei pirotehnice s-au deplasat la fața locului, au asanat zona și au identificat, în total, zece proiectile de diferite calibre și șase cartușe", au menționat oficiali ai ISU, printr-un comunicat.

Conform acestora, elementele de muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare au fost ridicate, transportate și depozitate de pirotehniști în condiții de siguranță, în vederea distrugerii.

"În ciuda stării avansate de coroziune, munițiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active și, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Neutralizarea și distrugerea lor se execută numai de către specialiștii pirotehnicieni, care au pregătirea și dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă", potrivit precizărilor ISU Dobrogea.

AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready