Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
01:44    |    26/04/2015

150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare

Aproximativ 150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, a declarat vineri la Conferința anuală de aterotromboză profesorul doctor Dan Gaiță, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

"Dintre cele aproximativ 250.000 de persoane care mor anual în România, 150.000 mor din cauza bolilor cardiovasculare, boli cardiovasculare însemnând 80-90% ateroscleroză și complicațiile ei. De exemplu, la Timișoara, în fiecare zi sunt 10 evenimente acute cardiovasculare, aceasta însemnând aproximativ 6 cazuri de infarct sau sindrom acut coronariene și restul accidente cerebrale. Aceasta este ceea ce vedem noi la spital pentru că adeseori oamenii nu ajung la timp. Din cele aproximativ 10 cazuri pe zi care se înregistrează în Timișoara, un oraș cu peste 200.000 de locuitori, cel puțin unu se întâmplă la persoane de sub 40 de ani. Acesta era apanajul vârstelor înaintate", a arătat medicul cardiolog.

Potrivit acestuia, factorul cel mai important de risc care duce la accidentul vascular și infarct îl reprezintă modul de viață urban cu tot ceea ce presupune acesta: stres, alimentație, fumat, sedentarism.

"Sunt diferite cauze: este modul de viață care de fapt duce către tulburarea metabolică ce duce la diabet și obezitate, sedentarismul și nutriția, fumatul. Se pare că cel mai puternic factor de risc cardiovascular este modul de viață urban pentru că modul de viață urban ne împinge către o anumită atitudine față de alimentație, mișcare. Noi spunem stres dar este de fapt presiunea aceea puternică pe care nu putem să ne-o descărcăm. Factor de risc cardiovascular este sărăcia", a susținut Gaiță.

Referindu-se la tratament, el a precizat că administrarea statinelor este un factor benefic pentru evitarea infarctului și accidentului vascular cerebral, iar întreruperea tratamentului poate fi "distrugătoare".

"Statinele sunt categoric benefice în bolile cardiovasculare. Cei care au un risc trebuie să le ia. Pauza în tratamentul cu statine este distrugătoare, este ca și cum ți-ai lua armura o zi. Dacă ai oprit tratamentul te expui", a afirmat doctorul.

Gaiță a explicat că tensiunea arterială este corect să se ia la ambele mâini.

"Tensiunea se ia și la mâna dreaptă și la mâna stângă pentru a vedea dacă nu este o diferență de tensiune între cele două mâini. O deviație de 10,12,15 ml este una normală. Dacă este mai mare înseamnă s-ar putea să fie o îngustare, un obstacol pe sub clavie. Acolo unde tensiunea este mai mare dintre cele două mâini de la acea mână se va măsura mereu tensiunea", a precizat cardiologul.

Conferința anuală de aterotromboză, aflată la ediția a XV-a, este organizată de Societatea Română de Cardiologie, Asociația Națională Română de Stroke și Academia de Științe Medicale. AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready