Paris
London
New York
Thursday, 18 April, 2024
Last Update 20:20
15:39    |    01/05/2015

Românii vor consuma 155.000 de hectolitri de bere, de 1 Mai; bugetul statului va câștiga 7,8 milioane euro

Aproximativ 155.000 de hectolitri de bere vor fi consumați de români în cele trei zile ale mini-vacanței prilejuite de sărbătoarea de 1 Mai, iar producătorii de bere vor câștiga 15,5 milioane euro, în condițiile în care și bugetul de stat al României se va îmbogăți cu circa 7,8 milioane de euro doar din taxele aferente producției și comercializării acestui produs, reiese din estimările Asociației Berarii României.

Potrivit producătorilor de bere, în aceste condiții, orice adult român va ciocni un pahar de bere pe zi cu ocazia vacanței de 1 Mai.

'Asociată peste tot în lume cu bucuria de a petrece momente plăcute în compania prietenilor și a familiei, berea este prezentă în viața românilor și în perioada vacanțelor. Vacanțele, inclusiv cea de 1 Mai, sunt dedicate relaxării, alături de cei dragi, iar berea a fost nelipsită și cu această ocazie. În cele trei zile ale mini-vacanței care urmează, românii ar putea consuma aproximativ 155.000 de hectolitri de bere. Altfel spus, în medie, orice adult român va ciocni un pahar de bere pe zi cu ocazia vacanței de 1 Mai", a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu.

Acesta a menționat, totodată, că, din punct de vedere valoric, volumul estimat reprezintă echivalentul a 15,5 milioane de euro.

'Ce trebuie să avem întotdeauna în vedere, însă, este faptul că jumătate din prețul unei beri este reprezentat de taxe. Astfel, 50% din cei 15,5 milioane de euro vor fi virați la bugetul de stat prin intermediul TVA, accizei și a altor taxe. Astfel, putem spune că vacanța de 1 Mai va aduce bugetului de stat al României aproximativ 7,8 milioane de euro doar din taxele aferente producției și comercializării berii", a spus Bratu.

Recunoscută pentru calitatea de a completa perfect gustul preparatelor culinare, berea reprezintă principala băutură a românilor atunci când iau masa, este concluzia unui studiu efectuat de compania de cercetare de piață GfK România, la solicitarea Asociației Berarii României. Astfel, aproape 80% dintre adulții români care obișnuiesc să consume băuturi alcoolice la masă au declarat că preferă berea atât în timpul meselor din timpul săptămânii, cât și în timpul meselor din week-end.

De asemenea, de-a lungul timpului, studiile internaționale au demonstrat numeroase beneficii ale consumului moderat de bere, începând cu rehidratarea organismului după efort fizic, până la reducerea incidenței ulcerului. Cu toate acestea, există și beneficii mai puțin cunoscute, precum faptul că un consum moderat de bere poate contribui la creșterea nivelului de atenție și poate favoriza memoria pe termen scurt, poate îmbunătăți vederea și poate contribui la atenuarea episoadelor de insomnie.

În acest sens, un studiu realizat în România demonstrează că un consum moderat de bere poate favoriza procesele de memorare, asigurând încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung. Cercetătorii au demonstrat, de asemenea, ca un consum moderat de bere în rândul persoanelor active amplifică impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului.

Mai mult, cercetările evidențiază faptul că un consum moderat de bere permite o creștere a utilizării dinamice a tuturor resurselor de atenție ale sistemului nervos central. Astfel, persoanele care au consumat o cantitate moderată de bere au prezentat o alocare de două ori mai puternică a resurselor ce țin de atenție.

'Cercetătorii din întreaga lume sunt implicați în studii care demonstrează beneficii ale consumului moderat de bere în arii importante, precum sănătatea inimii, a sistemului osos și chiar în cazul unor boli, precum Alzheimer. Există, însă, și beneficii mai puțin cunoscute ale consumului moderat de bere, dar la fel de interesante și importante. Acestea merită întreaga noastră atenție și nu fac decât să îmbogățească lista de motive pentru care un consum moderat de bere poate face parte cu succes dintr-o dietă sănătoasă', a afirmat președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, Corina Zugravu. AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready