23:42    |    01/05/2015

A murit cântărețul american Ben E. King, interpretul piesei "Stand by me"

 E-mail Print PDF 

Cântărețul american de soul și r&b Ben E. King, interpretul celebrei piese "Stand by me", lansate în 1961, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunțat vineri purtătorul său de cuvânt. Ben E. King, pe numele său real Benjamin Earl Nelson, locuia în New Jersey, pe coasta americană de est, unde a murit joi din cauze naturale, a declarat AFP Phil Brown.

Considerat o legendă a muzicii soul şi R&B, Ben E King şi-a început cariera muzicală în anii 1950 în trupa The Drifters, alături de care a interpretat melodii precum "There Goes My Baby" şi "Save The Last Dance For Me". Ulterior a urmat o carieră solo şi a cucerit topurile muzicale americane cu melodia "Stand By Me", în 1961.

"Stand By Me" a continuat să fie interpretată în ultimii 50 de ani de generaţii de artişti din toate genurile muzicale, până în prezent fiind cunoscute peste 400 de versiuni ale acestei melodii. Astfel, nume celebre precum Led Zeppelin, Jimi Hendrix şi Bon Jovi, dar şi Muhammad Ali au interpretat de-a lungul timpului această melodie, conform relatărilor din presa internaţională.

De-a lungul anilor, "Stand By Me" a intrat de nouă ori în topul US Billboard 100, de două ori cu versiuni interpretate de King şi de şapte ori cu coveruri ale unor arşti ca John Lennon şi Spyder Turner, conform BBC. 

În 1999, BMI (Broadcast Music, Inc.) a anunţat că această melodie, compusă de Ben E. King, Jerry Leiber şi Mike Stoller, a fost a patra cea mai difuzată piesă din secolul al XX-lea la televiziunile şi radiourile americane. În prima parte a acestui an, versiunea originală a melodiei interpretate de Ben E King a fost inclusă în Registrul Naţional de Înregistrări de către Biblioteca Congresului american.

Printre celelalte hituri ale lui Ben E King s-au numărat "Spanish Harlem", "Amor", "Don't Play That Song (You Lied)" şi "Supernatural Thing - Part I".