Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
00:23    |    18/09/2016

Belgia: Prima eutanasiere a unui minor

Pentru prima dată de la adoptarea legii în 2014 un minor a fost eutanasiat la cererea sa în Belgia, relatează sâmbătă cotidianul local Het Nieuwsblad, conform AFP.

Regatul Belgiei este singura țară din lume care a autorizat, fără limită de vârstă, ca minorii care au capacitate de discernământ și care suferă de o maladie incurabilă să poată alege să se pună capăt suferințelor lor.

Modificarea legii privind eutanasia a avut loc în februarie 2014.

Președintele Comisiei federale de control și evaluare a eutanasiei, profesorul Wim Distelmans, a confirmat cazul pentru cotidianul Het Nieuwsblad, subliniind că a fost unul excepțional și rezervat situațiilor disperate.

''Sunt din fericire foarte puțini copii care să fie luați în considerare pentru astfel de cazuri, însă asta nu înseamnă că trebuie să le refuzăm dreptul la o moarte demnă'', a spus profesorul Wim Distelmans pentru cotidianul amintit.

Vârsta minorului nu a fost dată publicității, el suferea de o maladie în fază terminală. Legea belgiană nu impune limită de vârstă în astfel de cazuri, în schimb legea similară din Olanda impune limita legală de 12 ani pentru cazurile de eutanasiere.

AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready