Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
19:14    |    26/09/2016

Ungureanu a DEMISIONAT de la șefia SIE

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea SIE, iar demisia a ajuns la Preşedinţie, a precizat luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Mădălina Dobrovolschi. Preşedintele Comisiei parlamentare de control a SIE, Mihăiţă Calimente, a declarat că, iniţial, a crezut că există o anumită stare conflictuală între Palatul Cotroceni şi directorul SIE, dar Mihai Răzvan Ungureanu l-a sunat să-i spună că a demisionat din motive de sănătate.

Președintele Klaus Iohannis a acceptat luni demisia din funcție a directorului Serviciului de Informații Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, conducerea SIE urmând să fie asigurată de Silviu Predoiu.

"Administrația Prezidențială a primit la Cabinetul președintelui României demisia directorului SIE, dl Mihai-Răzvan Ungureanu. Președintele Klaus Iohannis a acceptat demisia, conducerea SIE urmând să fie asigurată în perioada următoare de dl general Silviu Predoiu", anunță Președinția, într-un comunicat.

Preşedintele a precizat că nu are informaţii suplimentare legate de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar a negat că ar fi existat probleme în relaţia cu acesta. Iohannis a mai spus că cel mai probabil va face o nouă propunere pentru şefia SIE viitorului Parlament, urmând ca acesta să ia doar act de demisia lui Ungureanu.El a susţinut că actualul Parlament este foarte ocupat cu alegerile parlamentare şi speră şi cu găsirea unor candidaţi care nu au dosare penale.

Calimente: Demisia a intervenit în urma stării de sănătate; trebuie să stea la pat

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SIE, Mihăiță Calimente, a declarat luni că Mihai-Răzvan Ungureanu i-a comunicat că a demisionat de la conducerea serviciului din motive de sănătate.

"Nu am știut dinainte de această demisie, am aflat din presă. La primele telefoane pe care le-am primit de la televiziuni am spus că s-ar putea să fi existat totuși o anumită stare conflictuală între Palatul Cotroceni și directorul SIE, asta și în urma zvonurilor care au circulat toată vara. Ulterior, am primit un telefon din partea lui Răzvan Ungureanu care mi-a comunicat să îl cred pe cuvânt că demisia domniei sale a intervenit în urma stării de sănătate pe care o are. Mi-a spus că trebuie să stea la pat și că este o problemă serioasă și, în consecință, este singurul motiv pentru care și-a înaintat demisia. Mi-a spus că (...) sănătatea o consideră prioritară oricărei alte activități", a precizat Calimente, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu a primit semnale la comisie cu privire la eventuale disfuncționalități și că ar fi anormal să existe între SIE și șeful statului o relație tensionată deoarece acest serviciu "furnizează informații în primul rând președintelui".

Întrebat dacă nu ar fi trebuit ca demisia lui Ungureanu să fie comunicată mai întâi la comisie, Calimente a precizat că "demisia se înaintează președintelui", iar acesta a acceptat-o.

"Având în vedere că este vorba despre o problemă personală și că este vorba de starea de sănătate a domniei sale, cred că este o problemă care îl privește pe domnia sa și dacă motivul pe care l-a invocat este acesta cred că nici președintele nu l-a întrebat cât este de bolnav. Sunt lucruri confidențiale. În contextul regional actual ar fi absolut de dorit să fie o altă numire (la conducerea SIE — n.r.) cât mai rapid, dar să fie un profesionist. Președintele propune, propunerea ajunge la Parlament, se discută în comisie și votează plenul reunit. Este la altitudinea președintelui cât de repede propune", a adăugat Calimente.

 Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pe data de 7 iulie 2015 şi se afla la al doilea mandat la conducerea serviciului.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe între anii 2004-2007 şi director al Serviciului de Informaţii Externe al României în perioada 2007-2012.

El a fost premier în perioada februarie-aprilie 2012, când Guvernul condus de el a căzut după 78 de zile de mandat, în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost senator de Arad, mandat obţinut din partea ARD, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr. După fuziunea PNL şi PDL, Mihai-Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni.

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready