Paris
London
New York
Wednesday, 24 April, 2024
Last Update 20:20
14:29    |    27/09/2016

Ne-a mai parasit o legenda ! A murit Sebastian Papaiani

Actorul Sebastian Papaiani, cunoscut pentru rolurile sale din filme de comedie, dar şi pentru roluri în teatru, s-a stins din viaţă, marţi, 27 septembrie, la vârsta de 80 de ani, au declarat reprezentanţi ai UNITER (Uniunea Teatrală din România). Cunoscut ca îndrăgitul Plutonier Căpşună sau Păcală, a fost unul dintre cele mai răsunătoare şi prolifice nume ale teatrului şi filmului românesc

Artistul a suferit în luna mai un accident vascular cerebral, fiind internat la Spitalul Universitar de Urgență București, pe secția de Neurologie.

Sebastian Papaiani s-a născut pe 25 august 1936, la Piteşti (Argeş). Copilăria şi-a petrecut-o, după cum declara actorul, “într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten...”. Tatăl sau, Alecu Papaiani, era grec de origine, Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii etc. Alături de prietenii lui era fascinat de circul ce venea în cartier şi de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne şi Johnny Weissmuller erau preferaţii lui.

La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, promotia 1960 si in 1963 debuteaza in filmul / comedia regizorului Geo Zaizescu , “ Un suras in plina vara “, unde alaturi de tanara si frumoasa actrita Florina Luican, se face remarcat atat de critici cat si de public. Filmeaza an de an, atat in drame cat si in comedii si ramane pentru totdeauna de neegalat in memoria cinefililor in rolurile :Plutonier Capsuna / “ B.D....”, Alecu / “ Asta seara dansam in familie “, Pacala, Pompei / “ Toamna bobocilor “ si mai ales Ieremia / “ Toate panzele sus “.

Actorul a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

În anul 2011, Sebastian Papaiani a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală. "Împart bucuria şi emoţia cu dumneavoastră. Fără public nu se face nici teatru, nici film", a spus Papaiani, înainte să dezvelească steaua care i-a fost acordată pe Aleea Celebrităţilor. Actorul a mulţumit familiei sale în discursul pe care l-a avut, dar şi primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prezent la eveniment pentru a-i înmâna acestuia, dar şi actriţei Ileana Stana-Ionescu, Placheta Oraşului Bucureşti, în semn de recunoaştere pentru întreaga lor carieră.

"Mulţumesc mamei mele, care m-a făcut, tatălui meu, care m-a bătut, domnului primar, care a avut forţa să ia pentru mine o stea de pe cer şi s-o aducă pe pământ", a mai spus Papaiani.

De asemenea, el a recitat o poezie despre care a mărturisit că a învăţat-o de la actriţa Draga Olteanu Matei. Deoarece în poezie era vorba despre un peştişor care s-a îndrăgostit de o stea, Papaiani a spus că, joi, el a devenit "peştişorul" stelei sale. "Mulţumesc soţiei mele, care a fost aproape de mine în pat şi pe stradă", a încheiat actorul seria mulţumirilor.


Poliția Română: Rămas bun, plutonier Capșună!

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a postat, marți, pe pagina de Facebook a instituției un mesaj de rămas bun la câteva ore de la dispariția actorului Sebastian Papaiani, cunoscut publicului și pentru rolul său din seria "Brigada Diverse".

Mesajul "Rămas bun, plutonier Capșună!" este însoțit de un clip din filmul "BD intră în acțiune", din 1970. 

 

Oana Pellea: Nu pot să vorbesc la trecut despre el

Moartea actorului Sebastian Papaiani reprezintă o mare pierdere pentru teatrul și filmul românesc, a declarat marți, pentru AGERPRES, actrița Oana Pellea.

"Pe Bică îl știu de când eram mică. A fost prieten cu tata, a fost prieten cu mama. Nu pot să vorbesc la trecut despre el. E un actor de un farmec extraordinar. Este, din nou, o mare pierdere", a spus Oana Pellea.

Alexandru Arșinel: Dispare încă un actor de un farmec extraordinar, unic

Odată cu plecarea lui Sebastian Papaiani dispare încă un actor de un farmec extraordinar, unic, spune Alexandru Arșinel.

"Regret foarte mult. Este încă unul dintre marii artiști care au dispărut din ceea ce înseamnă viața pe pământ. Este prea trist", a declarat, marți, pentru AGERPRES, actorul Alexandru Arșinel.

Potrivit lui Arșinel, Sebastian Papaiani a fost un excelent actor, de un umor special.

"E regretabil. Dispare încă un actor de un farmec extraordinar, unic", a mai spus Alexandru Arșinel.

 

Stela Popescu: A mai plecat un actor excepțional

Actrița Stela Popescu spune că, odată cu decesul lui Sebastian Papaiani, "a mai plecat un actor excepțional", dar și un "om deosebit de deștept și plin de haz".

"Eu am lucrat cu el, am lucrat cu el la film, am lucrat cu el la televiziune. Era un om deosebit de deștept, era un om plin de haz. Avea gluma cu el întotdeauna, vorbele la el cum se spune. Tare rău îmi pare. Este îngrozitor", a declarat marți, pentru AGERPRES, Stela Popescu.

Ea spune că dispariția pe rând a marilor actori îi demoralizează pe artiștii rămași în viață.

"Pleacă pe rând așa și ne demoralizează și pe noi. A mai plecat un actor excepțional, încă un actor excepțional", a afirmat Stela Popescu.

 

Mircea Diaconu: Sebastian Papaiani era dulce, plin de umor

Sebastian Papaiani era o persoană dulce și plină de umor, a afirmat marți actorul Mircea Diaconu.

"Știam că e bolnav, dar speram că se va rezolva. La fel ca toți marii actori, era cum îl știa o țară întreagă. Nu s-a ascuns de lume să fie cu două fețe — una publică și una acasă. Nu. Era la fel. Era dulce, plin de umor, dar, în ultima vreme, se adăugase — sigur, tot cu umor o făcea — o revoltă, o enervare, pe destinul generației noastre, care îl supăra, îl dezamăgea, îl întrista, îl durea foarte tare. Și, din păcate, s-a dus pe partea ailaltă cu ea cu tot", a declarat pentru AGERPRES Diaconu.

El a susținut că, din păcate, marile personalități ale României pleacă nefericite.

"Pleacă nefericiți, din păcate, pleacă neîmpăcați. Nu știm să ne purtăm ca societate, să zic așa, cu valorile, indiferent dacă e vorba de actori importanți sau de alte profesii, oameni care au lăsat ceva în urmă, că sunt medici celebri sau oameni de știință, orice. Din păcate, nu știm să ne purtăm cu ei și facem foarte rău", a adăugat Diaconu.

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready