Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
12:20    |    21/01/2017

Un incendiu puternic a izbucnit la clubul Bamboo din Capitală. 41 de persoane au ajuns la spital

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste șase ore, pentru stingerea incendiului. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a precizat că în spitalele din Capitala au ajuns 41 de persoane, unele dintre acestea prezentându-se cu mijloace proprii la unitățile medicale, însă cele mai multe au fost aduse cu ambulanțele SMURD și SABIF. Ministrul de Interne, Carmen Dan, susține că s-au făcut mai multe controale în clubul Bamboo, încă din 2009, ultimul având loc în luna noiembrie anul trecut. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică - 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București. Parchetul efectuează urmărirea penală privind infracțiunea de distrugere din culpă. Vicepremierul Sevil Shhaideh se află sâmbătă la Ministerul Afacerilor Interne unde discută cu ministrul de resort Carmen Dan și cu ministrul Sănătății, Florian Bodog, despre situația creată în urma incendiului.

Vicepremierul Sevil Shhaideh se află sâmbătă la Ministerul Afacerilor Interne unde discută cu ministrul de resort Carmen Dan și cu ministrul Sănătății, Florian Bodog, despre situația creată în urma incendiului de la Clubul Bamboo din Capitală, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale.

În această perioadă, Sevil Shhaideh exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului, în contextul în care premierul se află în Statele Unite ale Americii.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București efectuează urmărirea penală privind infracțiunea de distrugere din culpă (având ca urmare vătămarea mai multor persoane), în urma incendiului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Clubul Bamboo.

'"Cercetările sunt efectuate de doi procurori criminaliști din cadrul Secției de urmărire penală și de ofițeri din cadrul Serviciului Omoruri. În cauză, a fost asigurat perimetrul de interes și a fost inițiată cercetarea la fața locului. Continuarea acestei activități este influențată de faptul că incendiul nu a fost stins în totalitate până în prezent, precum și de faptul că pericolul de prăbușire a structurii nu a fost înlăturat", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul București într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Conform sursei citate, sunt solicitate de la instituțiile abilitate relații privind societatea comercială care deține clubul în cauză (autorizații de funcționare, avize, rapoarte de control).

"La momentul actual, se efectuează audieri în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs incendiul și este verificată starea persoanelor internate în urma incidentului", mai arată comunicatul.

Primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader, a declarat că, în a doua jumătate a anului trecut, Clubul Bamboo a fost amendat de primăria de sector, care are însă responsabiliatea de a emite autorizație doar pentru desfășurarea activităților de alimentație publică.

"În momentul de față, după ce au fost sancționați, dânșii au depus documentația pentru obținerea acestei autorizații, dar este incompletă la momentul actual și li s-a transmis să facă completările necesare. Au primit amenda în a doua parte a anului trecut. Din câte am înțeles, ei au documentația pentru autorizare ISU, au scenariul la incendiu, planul și tot ce trebuie", a precizat edilul, pentru AGERPRES.

Clubul Bamboo, aflat în zona Lacul Tei din Capitală, a ars în totalitate și pe 25 iunie 2005. Era sâmbătă seară, ora 20,00, iar clubul urma să se deschidă după 23,30, motiv pentru care nu au fost înregistrate victime.

Focul s-a propagat rapid din cauza materialelor ușor inflamabile ale construcției, pompierii precizând la acel moment că o posibilă cauză a izbucnirii incendiului ar fi fost instalația electrică din vestiarul clubului.

Clubul era administrat de societatea SC Zerillo's Group SRL, care nu avea autorizație de prevenire și stingere a incendiilor, iar la data producerii evenimentului 30% din suprafața localului era pe un ponton de lemn, anunța Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Municipiului București.

Pagubele materiale au fost calculate de Cătălin Botezatu, unul dintre proprietarii de atunci, la aproximativ cinci milioane de euro.

La incendiul din 2005 au intervenit 14 autospeciale de lucru cu apă și spumă, două de descarcerare și 90 de pompieri. ISU preciza că intervenția echipajelor de pompieri a fost mult îngreunată de mai mulți factori: incendiul a fost anunțat cu o întârziere de 30 de minute, în zonă nu existau surse de alimentare cu apă, în incinta clădirii se afla o cantitate mare de lichide combustibile, în special băuturi alcoolice, nu a fost posibilă folosirea apei din Lacul Tei, deoarece nu exista o rampă de acces pentru autospeciale.

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready