17:22    |    08/02/2017

Cutremur de 5,1 grade pe Richter în județul Vrancea, miercuri, la 17:08

 E-mail Print PDF 

Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri, la ora locală 17:08, în județul Vrancea, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Este al doilea cutremur din ultimele 24 de oare. Un seism cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter s-a înregistrat, miercuri, la ora 11.52, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Cutremurul de miercuri după-masă este cel mai puternic de la începutul anului, un alt seism înregistrându-se pe 5 ianuarie 2017, tot în zona seismică Vrancea, dar cu o magnitudine de 4,1 pe scara Richter. Marţi, un alt cutremur, de data aceasta cu o magnitudine de 3,3 pe scara Richter, a avut loc în judeţul Buzău, la o adâncime de 128 de kilometri.

 update:

Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) a revizuit la 5 grade magnitudinea cutremurului produs la ora 17:08 în zona seismică Vrancea, județul Buzău, și la 120 de kilometri adâncimea. Inițial, INFP anunțase o magnitudine de 5,1 grade pe Richter. Conform datelor INFP, seismul a fost urmat de o replică de 3 grade, la ora 17:14, la o adâncime de 120 de kilometri.

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (CSEM), mișcarea telurică a avut loc 121 km de București, 51 km de Brașov și 13 km de Nehoiu. Pe de altă parte, CSEM indică o magnitudine de 4,7 grade pe Richter și o adâncime de 121 km, precizând că seismul s-a resimțit și în Bulgaria și în Republica Moldova.