Paris
London
New York
Thursday, 18 April, 2024
Last Update 20:20
11:39    |    04/08/2017

Călătorii RATB urmează să primească și în acest sfârșit de săptămână apă de la controlori

În acest sfârșit de săptămână, echipaje mixte RATB și Apa Nova urmează să le ofere cetățenilor apă îmbuteliată, atât în stații, cât și în mijloacele de transport în comun care circulă pe traseele cele mai aglomerate, a anunțat vineri directorul general RATB, Adrian Sorin Mihail, la comandamentul pentru combaterea efectelor caniculei, convocat la sediul Primăriei Generale a Capitalei.

Precizările au fost făcute după ce primarul Gabriela Firea i-a cerut directorului RATB ca, începând din această după-amiază și în toată perioada de weekend, să repete inițativa din 1 iulie când controlorii au oferit sticle cu apă călătorilor, având în vedere temperaturile caniculare.

"Ar trebui ca, începând din această după-amiază și toată perioada de weekend, să faceți ceea ce s-a întâmplat și la anteriorul val de caniculă, și anume controlorii să ofere apă călătorilor, pentru că ați văzut că a fost un program foarte bine primit de călători și este un ajutor pentru cetățenii care au ghinionul să intre într-un mijloc de transport în comun care nu este dotat cu aer condiționat", a spus ea.

Pe de altă parte, Gabriela Firea și-a exprimat speranța că aceasta va fi ultima vară în care bucureștenii circulă cu mijloacele de transport în comun care nu sunt dotate cu aer condiționat, adăugând că regretă că cetățenii trebuie să treacă "prin acest calvar". Totodată, ea a subliniat că achiziția de vehicule noi pentru parcul RATB ar fi trebuit făcută cu ani în urmă.

"Sper din tot sufletul — și nu e doar o speranță deșartă, ci am argumente să cred ceea ce voi spune în continuare — că este ultima vară în care în București nu se va mai putea circula civilizat. Așa cum știți, acum, din cele o mie de autobuze doar jumătate au aer condiționat. Sunt autobuze cumpărate de zece ani, iar noi în această perioadă suntem în plină procedură de licitație pentru cumpărarea a 400 de autobuze noi, 100 de tramvaie și 100 de troleibuze — toate moderne, ultramoderne aș putea să spun — dotate și cu aer condiționat, pe lângă alte facilități tehnice", a spus ea.

De asemenea, Firea i-a cerut directorului RATB să ia toate măsurile pentru ca în autobuzele dotate corespunzător aparatele de aer condiționat să funcționeze la parametri necesari.

Adrian Sorin Mihail a precizat că în București circulă peste 400 de autobuze dotate cu aer condiționat. El a mai spus că de la 1 august a fost majorat parcul circulant cu 55 de vehicule, pentru a reduce timpul de așteptare din stații.

"RATB a primit fonduri pentru 150 de autobuze care să fie cu aer condiționat. Noi suntem în procedură de validare și sperăm săptămâna viitoare să fie finalizată această procedură. De asemenea, suntem în pregătirea documentației pentru aer condiționat la tramvaie și troleibuze și suntem convinși că vom primi sprijinul primarului general și al Consiliului General pentru primirea acestor fonduri pe investiții", a precizat el.

Directorul general adjunct Apa Nova, Epsică Chiru, a declarat că din 2 august se află pe teren o caravană cu dotări frigorifice, care poate să distribuie apă îmbuteliată, din rețeaua orașului. De asemenea, există patru minicisterne care se deplasează prin oraș, oprindu-se în zonele aglomerate, pentru a le oferi apă cetățenilor. El a reamintit că fântânile ornamentale aflate în operarea societății funcționează permanent, începând din noaptea de 2 spre 3 august, și o vor face în continuare până la terminarea codului de caniculă.

AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready