Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
12:50    |    19/09/2017

Polițiștii recomandă șoferilor să circule cu atenție sporită și să adapteze permanent viteza la condițiile meteo-rutiere

Poliția Română le recomandă șoferilor să circule cu atenție sporită și să adapteze permanent viteza la condițiile meteo-rutiere atunci când se află în zone cu instabilitate atmosferică.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, atenționări nowcasting referitoare la descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și grindină pentru județele Brașov, Sibiu, Buzău, Teleorman, Argeș și Dâmbovița.

"Atunci când circulați în condiții de vânt puternic, aveți în vedere că rafalele de vânt laterale modifică ținuta de drum a mașinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare. Utilizați luminile de întâlnire și pe timpul zilei pentru toate categoriile de drumuri. Păstrați o distanță mai mare față de autovehiculele care circulă în față și evitați acționarea bruscă a mecanismului de direcție și a sistemului de frânare ale autovehiculului", transmit polițiștii într-un comunicat de presă.

De asemenea, ei fac apel să fie sporită atenția la intrările și ieșirile de pe poduri sau la încrucișările cu autovehiculele cu gabarit mare. Totodată, să se evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.

Șoferilor le este recomandat ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la condițiile meteo-rutiere existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă. De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie așezate la o distanță mai mare de autovehicul decât în condiții normale.

În condițiile unui trafic aglomerat sau apariției blocajelor rutiere, trebuie păstrat calmul, nu trebuie blocate intersecțiile și angajarea în depășirea unei coloane de autovehicule să nu se facă fără a avea o bună vizibilitate.

AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready