13:11    |    27/11/2017

Cristina Stamate a MURIT la scurt timp după înmormântarea prietenei sale, Stela Popescu. Arsinel: E prea mult !

 E-mail Print PDF 

Actrița Cristina Stamate a murit luni dimineață, la vârsta de 71 de ani. Ea fusese internată la Spitalul Floreasca din Capitală, săptămâna trecută, joi, chiar în ziua, în care colega sa de scena, Stela Popescu a murit. Decesul Cristinei Stamate s-a petrecut la scurt timp dupa inmormantarea prietenei sale.  Cristina avea “vocaţia iubirii faţă de tot ce este frumos pe lume”, o caracteriza Stela Popescu pe prietena sa.

“Cu puţin înainte de ora 07.00, în această dimineaţă, actrița Cristina Stamate a decedat”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa.

Actriţa era internată de câteva zile la secţia de Reanimare a Spitalului Floreasca din Capitală. Cristina Stamate suferea de insuficienţă mitrală şi cardiopatie ischemică, afecţiuni grave ale inimii. Încă de la internarea ei, în secția de Terapie Intensivă, prognosticul a fost rezervat. În 2016 Cristina Stamate a fost operată pe cord deschis, intervenţia a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului cardiac.

Într-un interviu pentru Digi 24, actriţa mărturisea care este motto-ul după care se ghidează în viaţă: „Merită să iubim oamenii şi atunci când ei nu ne iubesc. Mie îmi pasă!“. Mai mult, actriţa a vorbit şi despre singurătate: „Am învăţat că ne naştem, trăim şi murim singuri. Pentru asta m-am educat să nu jelesc niciodată dacă sunt singură, să nu mă apese singurătatea. Am învăţat că nu trebuie să disper în nicio secundă a vieţii mele, să nu cred că drumurile se închid pentru totdeauna“.

„Eu cred că viaţa e foarte comică. Te apucă şi râsul când vezi ce se întâmplă în jur. E plină de umor, e un joc de-a râsul plânsul, din care eu găsesc mai ales motivele de râs. Eu cred, de altfel, că umorul ne e specific nouă, ca neam. Avem mişto-ul în sânge. Atu-ul meu este că eu am umor şi în viaţa de zi cu zi, nu doar pe scenă. Oricât de neagră ar fi viaţa, tot găsesc de ce să fac haz. N-aş suporta să mă afişez în faţa altora deprimată şi plângăcioasă. E sub demnitatea mea. Asta e diferenţa între englezi, să zicem, şi români. Englezii se salută cu «Ce mai faci?». «Bine!», românii cu «Ce mai faci?». «Pai uite, mi s-a spart ţeava de la bucătărie, m-a înşelat bărbatul, am uitat mâncarea pe foc!»“, declara Cristina Stamate pentru Formula As.

Alexandru Arșinel: E prea mult. Îl rog pe Dumnezeu să se oprească

 „Evenimentele se derulează cu o repeziciune dramatică. După steaua teatrului Stela Popescu, acum o altă mare actriţă, Cristina Stamate, ne-a părăsit, după o perioadă îndelungată de suferinţă. De vreo doi ani, durerile au pus stăpânire pe ea.

Cristina a fost o actriță excepțională de revistă. De un temperament fantastic, de o corectitudine și o colegialitate cum rar se găsesc. Cristina a fost o actriță excepțională de revistă.

 O lovitură după alta şi cred că numai publicul o să poată să ne scoată din starea asta ca sa putem să trecem peste. M-am săturat, îl rog pe Dumnezeu să se oprească pentru că nu mai rezistăm. “, a declarat Alexandru Arşinel .

Mirabela Dauer: Și astăzi a căzut cortina... Drum bun, Cristina Stamate!

Cântăreața Mirabela Dauer vorbește, într-un mesaj postat pe Facebook, despre relația de prietenie dintre actrițele Stela Popescu și Cristina Stamate și despre cum au fost deosebit de apropiate în momentele grele prin care au trecut.

"Of, Doamne!!! Atâția oameni buni au plecat la tine anul ăsta... Eu știu ce bune prietene erau Stela și Cristina, eu știu câtă grijă a avut, din toate punctele de vedere, Stela de Cristina în toată perioada grea în care boala a țintuit-o la pat... Eu mai știu că există o rânduială și că fiecare dintre noi are destinul scris acolo în cartea secretă dar mi-e atât de greu... Mi-e sufletul zdrobit și însângerat! Cu siguranță, Cristina a vrut să nu-și lase prietena singură și să o urmeze dincolo de stele. O să-mi lipsiți tare mult și mă rog la bunul Dumnezeu să vă dea liniștea acolo lângă el. Călăuzește-le drumul către Tine, Doamne, și dă-ne nouă, celor rămași, puterea de a merge mai departe! Și astăzi a căzut cortina... Drum bun, Cristina! Drum bun, Stela! Rămâneți veșnic în sufletul meu...", a scris Mirabela Dauer.

Indragita actriță s-a născut pe 8 februarie 1946, la Bucureşti. A absolvit IATC in 1967 si a jucat toata viata la Teatrul de Revistă Constantin Tănase din Bucuresti, apărând in numeroase spectacole, cum ar fi Arca lui Nae și Vasile, Bufonii Regelui, Idolul femeilor, Revista Revistelor și Vara nu-i ca iarna. De-a lungul carierei, a apărut însă și în filme ca Grăbește-te încet, în 1981, și Secretul lui Bachus, în 1984. De asemenea, actriţa a scris şi volumul “Femeia Hopa Mitică”.