00:42    |    25/04/2018

Dăncilă, despre Dinu C. Giurescu: A plecat un mare patriot; şi-a dedicat viaţa cu onestitate şi credinţă României

 E-mail Print PDF 
Premierul Viorica Dăncilă a transmis marţi un mesaj de condoleanţe familiei academicianului Dinu C. Giurescu.

"M-a întristat vestea plecării dintre noi a istoricului şi academicianului Dinu C. Giurescu. A plecat un om de cultură de o valoare excepţională, un mare patriot care şi-a dedicat viaţa cu onestitate şi credinţă României. Să preţuim îndemnul domniei sale de a rămâne uniţi ca neam şi să transmitem mai departe generaţiilor viitoare iubirea faţă de ţară. Transmit condoleanţe familiei îndoliate!", se arată în mesajul premierului, dat publicităţii de Guvern.

Academicianul Dinu C. Giurescu a murit marţi la vârsta de 91 de ani.