Paris
London
New York
Thursday, 22 November, 2018
Last Update 13:42
19:23    |    28/10/2018

Sondaj GSSC Avangarde: 37% dintre români doresc relaţii mai strânse cu SUA

Mai mult de o treime dintre români (37%) doresc ca ţara noastră să aibă relaţii mai strânse cu SUA, 25% cu Germania, în timp de 11% au optat pentru relaţiile cu Franţa, potrivit unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde.

Conform sondajului dat publicităţii duminică de Avangarde, 9% dintre respondenţi vor relaţii mai strânse cu China, 9% cu Rusia, 7% cu Marea Britanie, alta 2%.

Dintre cei 37% care au doresc o relaţie mai strânsă cu SUA, 49% sunt femei, 51% bărbaţi, cu Germania - 50% femei şi 50% bărbaţi, 59% dintre cei care doresc relaţii mai strânse cu Franţa sunt femei şi 41% bărbaţi.

39% dintre cei care doresc relaţii mai strânse cu China sunt femei şi 61% bărbaţi, dintre cei care au optat în favoarea unei relaţii mai strânse cu Rusia 44% sunt femei şi 56% bărbaţi, iar cu Marea Britanie 47% femei şi 53% bărbaţi.

În funcţie de mediul de rezidenţă, 54% dintre cei care au optat pentru relaţii mai strânse cu SUA sunt din mediul rural, iar 46% din urban, cu Germania - 42% sunt din mediul rural şi 58% din urban, cu Franţa - 37% din rural, iar 63% urban, pentru relaţii cu China 51% din mediul rural şi 49% din urban, pentru Rusia 51% din rural şi 49% urban, Marea Britanie 46% rural şi 54% urban.

Întrebaţi ce părere au despre mai mulţi lideri, 38% dintre respondenţi au afirmat că au o părere bună despre preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, 37% au răspuns că au o părere bună despre cancelarul Germaniei, Angela Merkel, 29% despre preşedintele SUA, Donald Trump, 20% despre preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, 18% - preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, 17% despre premierul Ungariei, Viktor Orban, şi 11% despre preşedintele R. Moldova, Igor Dodon.

Studiul a fost realizat, la nivel naţional, prin metoda CATI, în perioada 17 - 20 octombrie, pe un eşantion de 803 subiecţi. Marja de eroare este 3,2%, pentru un nivel de încredere de 95%. AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready