19:07    |    28/10/2018

IGSU: Sistemul RO-ALERT nu difuzează notificări anterior declanşării seismelor

 E-mail Print PDF 
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) precizează că Sistemul RO-ALERT nu difuzează notificări în cazul seismelor, anterior declanşării acestora.

"În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanşării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarele de urgenţă)", a precizat IGSU.

Portalul www.ro-alert.ro dedicat informării populaţiei privind sistemul de avertizare-alarmare în situaţii de urgenţă a fost lansat, de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din Ministerul Afacerilor Interne, în data de 15 septembrie.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a revizuit la 5,8 pe scara Richter magnitudinea cutremurului produs duminică dimineaţa, la ora locală 3:38, în zona seismică Vrancea.

Seismul a avut loc în judeţul Buzău, nu în Covasna cum a anunţat anterior INFP, iar adâncimea la care s-a produs a fost şi ea revizuită la 150 de kilometri.

Cutremurul a avut loc produs în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (17 km), Covasna (33 km), Întorsura Buzăului (37 km), Târgu Secuiesc (48 km) şi Vălenii de Munte (53 km).AGERPRES