18:03    |    31/01/2019

Pintea: Până la finalizarea analizei microbiologice a apei, recomandăm prudenţă

 E-mail Print PDF 
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că analizele făcute de Direcţia de Sănătate Publică indică faptul că nivelul clorului din apa furnizată în Bucureşti este în limitele admise, dar recomandă în continuare prudenţă.

"S-au recoltat 14 probe în sectoarele 4, 5 şi 6, iar nivelul clorului în apă este în limitele admise. Până la finalizarea analizei microbiologice, recomandăm prudenţă şi doresc să sesizez încă o dată că aceste măsuri s-au luat în urma sesizării cetăţenilor, unor cetăţeni din sectoarele 5 şi 6, în urma sesizării unor cetăţeni care au avut reacţii alergice, care au avut criză de astm", a declarat ministrul Pintea într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă oamenii sunt în siguranţă în cazul în care beau apă de la robinet, ministrul a răspuns: "Noi spunem că sunt în siguranţă, dar recomandăm prudenţă, recomandările se menţin şi sunt făcute de specialişti".

"Până vom avea rezultatele probelor microbiologice, având în vedere acel gust şi proba de metale, având în vedere sesizările privind gustul de metal, recomandăm categoric prudenţă", a spus demnitarul.

Sorina Pintea a dat asigurări că recoltarea probelor de apă a fost făcută de personal specializat.

"Vreau să precizez faptul că recoltarea probelor de apă a fost făcută de personal specializat din cadrul DSP Bucureşti. (...) Vă asigur că personalul este abilitat să facă aceste recoltări", a mai spus Pintea.

Ea susţine că Ministerul Sănătăţii şi-a îndeplinit rolul de supraveghere a sănătăţii publice şi a publicat şi transmis populaţiei atenţionări şi recomandări.

Ministrul Pintea a explicat că Direcţia de Sănătate Publică şi furnizorii de apă trebuie să se pună de acord cu privire la mesajul comun pe care îl vor transmite populaţie, conform unui protocol din iulie 2016.

"Respectând acest protocol, DSP a trimis această adresă furnizorului de apă, care însă nu a dorit să facă un comunicat. Ministerul Sănătăţii nu are protocoale de acest fel. Prin urmare, şi-a asumat comunicatul prin care informăm populaţia asupra rezultatelor analizelor de laborator privind nivelul clorului în apă. Ministerul Sănătăţii şi-a îndeplinit rolul de supraveghere a sănătăţii publice şi a publicat, a transmis populaţiei atenţionări şi recomandări. (...) Aceste convenţii, din punctul de vedere al juriştilor Ministerului Sănătăţii, nu sunt legale pentru că este anormal să convii asupra unui comunicat. Nu, trebuie comunicată realitatea! (....) Eu cred că da, a fost o măsură corectă de suplimentare a cantităţii de clor în apă, cum spune legea, dar acest lucru trebuie comunicat", a susţinut Pintea.

Medicul Laura Ciucă de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a afirmat că atât clorul rezidual liber, cât şi clorul total au valori normale în urma analizelor efectuate joi.

Potrivit acesteia, luni vor veni de la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi restul analizelor probelor de apă.

"În cele 14 probe care au fost astăzi prelevate şi au fost analizate în laboratorul DSP, valorile se înscriu în intervalele normale. Întrucât astăzi DSP a prelevat probe de apă şi le-a înaintat INSP ca să determinăm şi parametrii pentru care laboratorul nostru nu are capacitate de analiză, aşteptăm rezultatele de la INSP, vor veni luni. Compuşi organici volatili, sub-produşi dezinfecţie care rezultă în urma reacţiilor chimice care au loc în apă şi atunci când se foloseşte clor în cantitate mare. (...) Din punct de vedere microbiologic cu Apa Nova nu au fost probleme. Apa din reţeaua publică furnizată şi distribuită de Apa Nova Bucureşti niciodată nu au fost probleme de microbiologie. Zilnic prelevăm probe de apă din reţeaua de distribuţie a municipiului Bucureşti şi de la staţiile de tratare", a spus Ciucă. AGERPRES