23:24    |    01/02/2019

Ministrul Sănătăţii: Apa fiartă măreşte concentraţia de clor

 E-mail Print PDF 
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, recomandă în continuare prudenţă în folosirea apei de la robinet, în special în sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei, punctând că apa, prin fierbere, măreşte concentraţia de clor, iar gustul se simte mult mai pregnant.

"Este decizia mamelor dacă folosesc apa pentru spălarea copiilor sau nu, noi am dat recomandări. (...) Eu, personal, recomand multă grijă. (...) În acest moment, pentru sectoarele 5 şi 6, pentru că acolo s-a constatat o depăşire a concentraţiei de clor", a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.

Sorina Pintea a precizat că a primit fotografii de la o persoană care avea o boală rară şi care a folosit apă cu concentraţie mare de clor, iar persoana respectivă "a avut manifestări ciudate". "Apoi, am primit telefonic informaţia de la o persoană care are astm că a avut probleme. De aceea am făcut aceste recomandări", a explicat Pintea.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a recomandat ca apa de la robinet să nu fie folosită la gătit pentru că apa fiartă măreşte concentraţia de clor, iar gustul se simte mult mai pregnant.

Potrivit ministrului, în cursul zilei de miercuri, DSP Bucureşti a primit mai multe sesizări de la cetăţeni care locuiau în sectoarele 5 şi 6 privitor la calitatea apei potabile. "În sensul că apa prezenta un gust şi un miros puternic de clor, prezenta un gust de metale grele. În acel moment, conducerea DSP a luat legătura cu Apa Nova comunicându-i aceste aspecte şi cerându-i să posteze pe site-ul propriu amănunte legate de calitatea apei potabile, precum şi buletine de analiză din data de 29 ianuarie, pentru că zilnic se recoltează probe. Inspectorii DSP au prelevat probe pe care le-au analizat, constatând o depăşire a nivelului de clor peste limitele legale admise. De asemenea, acest lucru a fost comunicat firmei Apa Nova împreună cu o adresă prin care i se cerea acesteia să posteze pe site că depăşirile de clor sunt peste limitele legale admise şi că se recomandă nefolosirea în acest moment a apei. Lucru care nu s-a întâmplat", a precizat Sorina Pintea. AGERPRES