10:22    |    12/04/2019

PREMIERĂ: Oamenii de ştiinţă din Israel vor efectua aselenizarea cu o navetă spaţială privată

 E-mail Print PDF 
La aproape două luni de la începutul misiunii, Israelul va efectua prima aselenizare cu o navetă spaţială privată, devenind al patrulea stat din lume care a reuşit să efectueze acest proces cu succes, relatează businessinsider.com. Este a patra naţiune care ajunge pe Lună

Vehiculul care va întreprinde performanţa este un robot numit Beresheet (Geneză, în ebraică). Acesta a fost construit, începând din 2011, de SpaceIL, o organizaţie non-profit din cadrul Universităţii Tel Aviv.

Ea şi-a început activitatea în 2011, pe baza iniţiativei Google Lunar XPrize, care oferea un premiu de peste 20 de milioane de dolari primei organizaţii cu finanţare privată care reuşea să ajungă pe Lună. Atunci, un grup de trei ingineri a anunţat, în timpul unei conferinţe pe tema spaţiului, că intenţionează să construiască o navetă spaţială care să ajungă pe satelitul natural al Pământului. Declaraţia a atras atenţia miliardarului sud-african Morris Kahn, care s-a oferit să îi finanţeze după ce a aflat că ei nu dispuneau de un buget.

Deşi reprezentanţii SpaceIL nu au ajuns să ia distincţia - care a rămas fără câştigâtor în anul 2018 - compania a reuşit să facă rost de fonduri private în valoare de 100 de milioane de dolari. Kahn a contribuit cu suma de 43 de milioane de dolari, iar banii rămaşi au fost acoperiţi din surse private.

Robotul Beresheet, care are 589 de kilograme şi este calibrat pentru a ajunge pe orbitele Lunii, a fost lansat pe 21 februarie, prin intermediul unei rachete a companiei americane SpaceX. Cea mai mică altitudine pe care o poate atinge robotul este de 211 de kilometri deasupra suprafeţei Lunii, iar cea mai mare este de 467 de kilometri.

În timpul operaţiunii, Beresheet a făcut fotografii cu cea mai îndepărtată parte a Lunii, de la o distanţă de 550 de kilometri. Aeronava a efectuat câteva fotografii cu Pământul în timpul zborului spre Lună.

Robotul a fost programat ca, atunci când se află pe punctul de a ateriza pe corpul selenar, să treacă printr-o încetinire a arderilor motorului. Această acţiune îl va face să cadă de pe orbită şi să atingă suprafaţa satelitului.

Experţii de la SpaceIL au estimat că Beresheet va ajunge pe Lună pe 11 aprilie, la ora locală 15.25. Transmisiunea în direct a procesului de aselenizare va începe joi, de la ora locală 14.45, iar ea va fi transmisă în direct şi platforma online YouTube. Ea va cuprinde şi imagini filmate în timpul centrului de control al aeronavei, care se află în localitatea israeliană Yehud.

Organizaţia SpaceIL va susţine o conferinţă de presă imediat ce robotul Beresheet va ateriza pe Lună.
 
Mediafax