11:00    |    12/08/2019

Poliţia Capitalei: Apel fals la 112; copilul, în vârstă de 15 ani, găsit în mai puţin de patru ore

 E-mail Print PDF 
Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sector 5 şi ai Secţiilor 17, 18, 19 şi 24 au demarat verificări duminică dimineaţă, în urma unui apel la 112 în care o voce de copil, băiat, anunţa că a fost răpit şi închis într-o casă.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au fost demarate şi verificările de ordin tehnic.

Potrivit sursei citate, minorul a fost depistat în mai puţin de patru ore.

"Toate forţele implicate, în mai puţin de 4 ore l-au depistat pe minor. Acesta, un băiat de 15 ani, se plimba împreună cu mai mulţi prieteni. A fost condus la secţia de poliţie, unde sunt prezenţi şi părinţii săi", se arată în comunicat.

În acţiunea de căutare au fost implicaţi 26 de poliţişti, în sprijinul lor venind şi 38 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti.

Conform prevederilor legale, părinţii minorului vor fi sancţionaţi contravenţional.

Poliţia Capitalei face apel către cetăţeni şi atrage atenţia "că aceste jocuri îi costă pe părinţi şi duc inevitabil la întârzieri în soluţionarea celorlalte cazuri anunţate". AGERPRES