03:28    |    25/01/2020

Laserul romanesc de la Magurele, considerat de Germania, cea mai mare realizare stiintifica din lume la momentul actual

 E-mail Print PDF 

Presa germană prezintă laserul de la Măgurele, considerat cel mai puternic laser din lume, un instrument privind combaterea „exodului creierelor”, precum şi un „ajutor structural pentru România”.

„Extreme Light Infrastructure ELI, cel mai puternic laser din lume este fabricat în România. Proiectul de miliarde de euro finanţat de UE este foarte binevenit acolo pentru a combate exodul creierelor. Cu toate acestea, disputele cu furnizorii şi alte ţări ale UE întârzie construcţia”, se arată în materialul radioului Deutschanlandfunk, disponibil şi în mediul online.

Ceea ce se arată în materialul menţionat e că investiţia la care s-a angajat România nu poate fi finalizată după ce furnizorii de echipamente spun că o parte a clădirii nu respectă planurile, iar echipamentele nu pot fi montate. Reprezentanţii institutului de cercetare susţin contrariul. Disputa a ajuns în faţa judecătorilor, miza procesului fiind de 66 milioane de euro, potrivit Digi24.

În laboratoarele de la Măgurele se produce acum cel mai puternic fascicul de lumină din lume, care va fi folosit, printre altele, la tratarea cancerului, eliminarea deşeurilor radioactive şi, de ce nu, la inventarea unor noi tipuri de energie.

„Ground breaking” este cuvântul pe care cercetătorii din toată lumea îl folosesc pentru a descrie experimentele şi descoperirile care se vor face la Măgurele, odată ce va fi funcţional cel mai puternic laser din lume şi echipamentul gamma care îl însoţeşte.

„Ground breaking” este folosit în lumea cercetării pentru a descrie situaţii aflate la limita realităţii cunoscute de oamenii de ştiinţă, descoperiri cu un impact major la nivelul cercetării ştiinţifice.

Avem a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină la Măgurele. Este anunţul făcut de academicianul Nicolae Zamfir, directorul proiectului Laserului de la Măgurele.

ELI–NP este cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume axată pe studiul fizicii fotonucleare și pe aplicațiile acesteia. Laserul va favoriza cercetări în domeniul fizicii fundamentale, al fizicii nucleare și astrofizicii, științei materialelor, managementului materialelor nucleare și științelor vieții.
Laserul de la Magurele pune din nou Romania in varful lumii. Acesta a atins 10% din puterea Soarelui. „Am reusit ce n-are reusit nimeni pe planetal.E cea mai mare realizare a omului, si a Romaniei”

Practic, în acest moment, România are cel mai puternic laser din lume echipamentele furnizând la testare un fasciul cu o putere de peste 10 Petawaţi (PW), adică 10 milioane de miliarde de waţi. Directorul proiectului spune că deşi obiectivul echipei sale era să atingă puterea de 10 Petawaţi abia în luna iunie a acestui an, s-a ajuns la această performanţă cu trei luni mai devreme.

„S-a atins mai repede obiectivul. Sistemul este gata încă de anul trecut şi testele au fost, rând pe rând, foarte bine programate şi cu rezultate bune. La fiecare testare, sistemul a reacţionat bine astfel că echipa a avut curajul zilele trecute să urce puterea la 10 Petawaţi încă de pe acum şi nu în luna iunie, cum ar fi trebuit”, a anunţat academicianul Zamfir.

Posibilă soluţie pentru tumorile de pe creier

În spatele premierei mondiale de la Măgurele sunt peste şase ani de muncă. Practic, o dată cu atingerea puterii de 10 Petawaţi, Institutul de la Măgurele a devenit cea mai avansată infrastructură din lume în domeniul fizicii fotonucleare.

„Ne înscriem în linia întâi a cercetării mondiale în acest domeniu. A fost o cursă în care sunt înscrise toate ţările dezvoltate. Dacă în urmă cu 10 ani nu exista nici un laser de un Petawat, acum sunt 10 laboratoare din lume care au deja un Petawat. Noi am fost primii care am ajuns la această performanţă. Laserul de la Măgurele e o sursă în cercetarea tehnică şi ştiinţifică şi deocamdată este singurul sistem de o asemenea putere”, a completat directorul proiectului.

După încă o serie de testări, începând de anul următor, vor fi făcute şi experimente în mai multe domenii, între care şi în cel al tratării cancerului.

„Una dintre aplicaţiile cele mai răsunătoare sau de impact asupra societăţii ar fi producerea de particule accelerate cu ajutorul laserului. Asta ar putea să înlocuiască acceleratoarele existente, inclusiv producerea de acceleratoare pentru terapia cancerului prin protonoterapie, care are capacitatea să distrugă tumora canceroasă fără să afecteze ţesutul din jur, un lucru care ar fi extraordinar mai ales pentru tratarea tumorilor care nu sunt operabile, cum sunt cele de la creier sau de la ochi”, a punctat academicianul Nicolae Zamfir, adăugând că şi în domeniul imagisticii medicale se poate ajunge la performanţe mai bune decât în prezent.

Ca să vă faceţi o idee, un petawat (10 la puterea 15 waţi) înseamnă o putere de 1,3 milioane de milioane de cai sau un milion de miliarde de waţi. De exemplu, tot fluxul de aer încălzit transportat de atmosfera Pământului de la Ecuator către Poli are 4 petawaţi,  dintre care 1,4 petawaţi are numai curentul Gulf Stream.

 Sursa:  Romania-veche.ro