Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
12:51    |    30/03/2020

Ministrul Economiei: A început producţia primelor măşti în România.Vom ajunge la 500.000 de bucăți pe zi!

Testul de producţie a primelor măşti sanitare în România a demarat duminică, iar în scurt timp se vor produce 150.000 pe măşti pe zi, urmând ca, din 15 aprilie, să se ajungă la 500.000 de bucăţi pe zi, a anunţat pe pagina sa de Facebook, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.


"Astăzi a început producţia primelor măşti în România! Cu toate "motoarele" turate mergem înainte. S-a început instalarea utilajelor şi testul de producţie. În scurt timp vor produce 150.000 de măşti pe zi, iar din data de 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăţi pe zi....

Le mulţumesc celor de la Techtex, membră a grupului Taparo, care produc materialul exterior al măştilor, primele două straturi, dar de acum şi produsul finit. Vom ajuta compania românească să investească în continuare pentru a produce şi ultimul strat pentru măşti tot în ţara noastră. Pentru că în aceste zile de criză globală avem nevoie de propriile resurse pentru a-i proteja pe români, pe cei din prima linie. Împreună facem România bine", a subliniat ministrul.
 
Ministrul anunțase începerea producției de către o companie românească încă din ședința de guvern de joi, 26 martie.

Pentru dezvoltarea producției, ministrul a pus la dispoziție credite garantate de stat, dar a cerut ca firmele să vină cu capacitatea logistică de a-și aduce singure materialele necesare fabricării produselor finite.

 
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready