17:38    |    08/05/2020

Alianţa Pacienţilor Cronici: Persoanele bolnave au nevoie de continuarea terapiilor şi de monitorizare permanentă

 E-mail Print PDF 
Alianţa Pacienţilor Cronici din România a atras atenţia, vineri, într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătăţii şi Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti că pacienţii cronici au nevoie de continuarea terapiilor şi de monitorizare permanentă conform cu recomandările protocoalelor terapeutice.

"În ultimele luni nu s-a mai permis accesul pacienţilor în spitale pentru investigaţii medicale, acestea fiind amânate cu consecinţe greu de evaluat asupra stării de sănătate a oamenilor. Vă amintim că evoluţia bolilor este diferită de la un pacient la altul, iar aceştia au nevoie de terapie cât mai repede posibil şi nu pot aştepta luni în şir o decizie administrativă", se arată în scrisoare.

Alianţa Pacienţilor Cronici din România a cerut redeschiderea Spitalului Colentina pentru pacienţii cronici.

"Cerem urgent redeschiderea Spitalului Colentina pentru pacienţii cronici. Colentina spital suport COVID-19 nu se justifică, în condiţiile în care numărul pacienţilor COVID-19 internaţi este mult sub capacitatea spitalului, în schimb mii de pacienţii cronici au fost repartizaţi către alte spitale, aglomerând centre medicale deja supra-aglomerate", afirmă sursa citată.

APCR menţionează că la Spitalul Colentina se tratează afecţiuni cronice grave precum: afecţiuni oncologice şi hematologice - leucemii, purpură trombocitopenică idiopatică, hemoglobinurie paroxistică nocturnă, limfom, mielom multiplu şi alte afecţiuni onco-hematologice; afecţiuni gastrointestinale - boli inflamatorii intestinale; afecţiuni reumatice - poliatrită reumatoidă, spondilită anchilozantă; boli inflamatorii şi autoimune sistemice - lupus eritematos sistemic, polimiozită, vasculită, colagenoze, sindrom anti-fosfolipid etc; afecţiuni dermatologice - psoriasis, sclerodermie, pemphigus, dermatomiozită; afecţiuni cardiologice; boli neuro-degenerative, scleroză multiplă; hepatite; afecţiuni pneumologice.

"Spitalul Colentina este un spital specializat în tratarea bolilor cronice, în care lucrează personal medical specializat în tratarea afecţiunilor menţionate şi este dotat cu aparatură medicală care permite diagnosticarea şi monitorizarea bolilor cronice, aparatură care acum este nefolosită. Este momentul ca să se găsească o altă soluţie de izolare şi monitorizarea a pacienţilor COVID-19 care sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare.
 
Nu putem accepta ca spitalele să se transforme în hotel de lux pentru pacienţii COVID-19 în condiţiile în care le este refuzat accesul pacienţilor cronici la servicii medicale. Nu vă mai jucaţi cu vieţile românilor şi redeschideţi urgent spitalul Colentina şi celelalte spitale pentru boli cronice care sunt blocate din motive COVID-19 şi care în acest moment funcţionează cu număr mic de pacienţi COVID-19", afirmă Alianţa Pacienţilor Cronici din România. AGERPRES