12:03    |    05/10/2017

Economist BEI: România are o creștere economică puternică determinată de consum,dar atenția trebuie mutată pe investiții

 E-mail Print PDF 
Creșterea economică puternică înregistrată de România este determinată de consum, însă paradigma trebuie mutată spre segmentul investițional, a atras atenția, joi, Patricia Wruuck, economist la Banca Europeană de Investiții (BEI), în cadrul ediției a VI-a a Bucharest Forum.

"M-am uitat la segmentul economic al Europei și al României. Există o creștere impresionantă economică a României, cu peste 5% (5,8% — n. r.), ceea ce permite realizarea unei economii de scară. (...) Totuși, există și puncte slabe și mă refer aici la instabilitate fiscală și la nivelul actual al investițiilor. Nivelul scăzut al investițiilor nu este încurajator. Vorbim apoi despre investițiile publice și despre absorbția fondurilor europene. Vorbim și despre investițiile private. Noi, la BEI, facem sondaje despre ce gândesc companiile față de mediul investițional. Sondajul ne arată că România este țara în care doar 68% dintre companii investesc. Cumva prioritatea companiilor este diferită aici. De asemenea, sunt foarte multe companii care lucrează la capacitate sau peste capacitate. Există un necesar de investiții. (...) În fine, provocările cu care se confruntă România mai departe, dintr-o perspectivă macro, este că vedem o creștere puternică determinată de consum. Cred că trebuie schimbată paradigma și să ne mutăm atenția către investiții. Pentru asta e nevoie să se consolideze infrastructura, sănătatea, educația, transporturile. Pentru România, transportul este un factor care trebuie avut în vedere. Dintr-o perspectivă a companiilor, firmele din România vor ceea ce vor toate firmele din întreaga lume: un mediu de afaceri predictibil", a menționat reprezentantul BEI.

Potrivit economistului, sectorul privat din România nu face multe investiții, pe motivul incertitudinii provocate de politicile interne.

"Pe de altă parte, sectorul privat nu face atât de multe investiții. Am întrebat firmele despre impedimentele cu care se confruntă. În primul rând, este incertitudinea provocată de politicile interne. Incertitudinea este mereu o problemă pentru companii, dar în mod interesant există un lucru la care România se distinge: peste 60% dintre companii spun că lipsa infrastructurii de transport îngreunează apariția investițiilor față de media UE, de aproape 40%. Companiile se plâng de lipsa personalului calificat cu abilitățile necesare. Aceasta reflectă mai mulți factori: migrație externă, rată de natalitate scăzută, creșterea salariilor care reprezintă o problemă. Pe termen mediu, aceasta este o problemă ce trebuie tratată cu seriozitate pentru că nu trebuie subminată competitivitatea, iar companiile au nevoie de oameni cu pregătire și cu abilitățile necesare", a spus Wruuk.

Pe de altă parte, în viziunea reprezentantului BEI, capitala României este una europeană, iar România nu se află deloc la periferia Europei, fiind locul unde se dezvoltă povești de succes.

"Când vin la București, nu mă simt deloc la periferie, ci mă simt ca într-o capitală europeană adevărată, în adevăratul sens la cuvântului. De obicei, eu privesc lucrurile dintr-o perspectivă europeană. Dacă ne uităm la Eurobarometre, vedem că oamenii sunt preocupați de terorism și economie, iar România nu face excepție în acest sens. România are cea mai mare pondere de cetățeni care au încredere în Uniunea Europeană. Cred că peste 50% dintre români au o părere pozitivă despre Uniunea Europeană. România nu va fi deloc la periferia Europei, ci chiar în centrul acesteia. Dacă ne gândim acum la ancora transatlantică, ce înseamnă să fii o ancoră? Ca să fii o ancoră, trebuie să ai putere și constanță. (...) Dacă ne uităm la exporturi, vedem că acestea s-au dublat. Peste 70% dintre exporturi merge în Europa. Aceasta reflectă forța economiei românești, mai ales în sectorul serviciilor din telecomunicații sau în al celui de business. Aici găsim povești impresionante de succes, care sunt create de antreprenori. Sunt foarte multe idei de aplicații și e impresionant că există tineri care pun aceste idei în aplicare. Acestea sunt evoluții încurajatoare pentru România. Bucureștiul devine o atracție mare pentru tinerii care au idei și care le pun în aplicare", a subliniat Patricia Wruuk.

Institutul Aspen România, alături de biroul din București al German Marshall Fund of the US, și cu sprijinul Guvernului României, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Cercului Militar Național, Comisiei Europene, Băncii Naționale a României și Primăriei Sectorului 5, organizează, în perioada 4-6 octombrie, al București, cea de-a șasea ediție a evenimentului Bucharest Forum.

Conferința este dedicată tematicii geopolitice și geo-economice, adunând la start oficiali de rang înalt, reprezentanți ai mediului de afaceri și experți la nivel mondial.

AGERPRES