11:28    |    15/11/2017

Mișa (MFP): România înregistrează prima creștere economică din UE; situația economică, incomparabil mai bună decât în 2016

 E-mail Print PDF 
România înregistrează prima creștere economică din Uniunea Europeană, iar aceasta reprezintă singura cale pentru îmbunătățirea nivelului de trai, susține Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice.

''România înregistrează prima creștere economică din Uniunea Europeană, iar aceasta reprezintă singura cale pentru îmbunătățirea nivelului de trai. Situația economică a României este incomparabil mai bună decât în anul 2016. În prezent, țara noastră se situează printre cele mai dinamice economii ale Uniunii Europene, iar direcția de dezvoltare este apreciată de investitori și de organismele internaționale. Așa cum estimează INS în raportul dat publicității astăzi, în primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creștere cu 7% pe serie brută și cu 6,9% pe seria ajustată sezonier'', a declarat ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, într-un comunicat remis AGERPRES.

Conform estimărilor publicate marți de Institutul Național de Statistică, produsul intern brut (PIB-ul) României a înregistrat în trimestrul trei un avans de 8,8% pe serie brută, respectiv 8,6 pe serie ajustată sezonier, raportat la perioada similară a anului trecut, iar PIB-ul a crescut în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei față de trimestrul doi din anul 2017.

De asemenea, MFP menționează că a doua rectificare bugetară din acest an, finalizată în luna noiembrie, este una pozitivă și s-a efectuat cu încadrarea în deficitul asumat de 2,96% din PIB.

"La 9 noiembrie 2017, Comisia Europeană a confirmat că, potrivit Prognozei Economice de toamnă din acest an, România urmează să înregistreze o creștere economică de 5,7% în 2017, că țara noastră se va încadra în ținta de deficit stabilită și că investițiile se vor majoră pe baza progresului în implementarea proiectelor finanțate din fonduri UE", se menționează în comunicatul MFP.

La începutul acestei luni, Comisia Națională de Prognoză a revizuit, în sus, estimările privind creșterea economică a României în 2017, la 6,1%, de la 5,6% cât preconizase anterior în prognoza de toamnă.

Prognoza publicată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la începutul acestui luni, arată că economia României ar urma să înregistreze în 2017 o creștere de 5,3%, urmând ca în 2018 avansul economic să se reducă ușor, la 4,2%.

În luna octombrie, și Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, potrivit raportului "World Economic Outlook", publicat de instituția financiară internațională.

AGERPRES