10:53    |    10/06/2020

Avioane de vânătoare ale SUA au interceptat şi escortat patru bombardiere ale Rusiei lângă Alaska

 E-mail Print PDF 
Avioane de vânătoare ale Forţelor Aeriene americane au interceptat şi escortat patru bombardiere strategice Tu-95MS, capabile să transporte rachete nucleare, ale Forţelor Aeriene ruse, în timpul unui zbor de rutină deasupra apelor neutre de lângă statul american Alaska, a anunţat Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse, informează miercuri RIA Novosti şi Reuters.

Potrivit ministerului rus, zborul de 11 ore întreprins de bombardiere Tu-95MS a fost în conformitate cu regulile internaţionale şi s-a desfăşurat deasupra apelor teritoriale ale mărilor Ciukotsk, Bering şi Ohotsk, precum şi a părţii de nord a Oceanului Pacific, iar avioanele americane le-au escortat pe parcursul unor etape ale zborului.

Ministerul rus al Apărării mai precizează că aviaţia rusă întreprinde regulat zboruri deasupra Arcticii, Atlanticului de Nord, Oceanului Pacific, Mării Negre şi Mării Baltice, însă "cu respectarea strictă a legislaţiei internaţionale".

De asemenea, potrivit RIA Novosti, Ministerul rus al Apărării a subliniat că în luna mai aparate ale aviaţiei strategice americane au întreprins cinci zboruri de-a lungul frontierelor ruse, Moscova înregistrând o activitate sporită a SUA şi aliaţilor lor din cadrul NATO lângă frontierele Rusiei. AGERPRES