Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
23:52    |    14/03/2015

Dr: Mariana Mărdărescu: Avem 1.000 de cazuri noi de HIV/SIDA pe an; mulți bolnavi renunță la tratament

Dr. Mariana Mărdărescu, șeful Compartimentului pentru monitorizarea și evaluarea infecției cu HIV/SIDA de la Institutul "Matei Balș" din Capitală, a declarat vineri, într-o conferință, că în trecut erau înregistrate 720-750 de cazuri noi de HIV/SIDA pe an, în prezent numărul lor ajungând la 1.000 pe an.

"În fiecare an aveam între 720-750 de cazuri noi pe an, acum avem 1.000 de cazuri noi pe an. Sunt mai mulți bărbați. 57% au cale de transmitere sexuală", a afirmat medicul.

Ea a precizat că foarte multe persoane tinere renunță la tratament din proprie inițiativă, numărul acestora fiind cuprins anual între 350 și 400, atingând un vârf în anul 2012, când au renunțat 650.

"Foarte multe din persoanele tinere renunță la tratament. Există obiceiul ca o femeie gravidă să nu ia medicamente. În medie, pe an, renunță din proprie inițiativă între 350-400 de persoane, existând un vârf în anul 2012, când au renunțat 650", a adăugat dr. Mariana Mărdărescu.

Potrivit acesteia, siropurile antiretrovirale ar trebui să nu lipsească din niciun centru.

Mihaela Bardoș, director program de sănătate în cadrul Ministerului Sănătății, a arătat că în perioada 1985-2014 au fost înregistrați 20.146 de bolnavi cu HIV/SIDA iar dintre aceștia 12.886 sunt în viață.

"În 2007 erau în tratament 6.995 iar în 2014 — 10.718", a spus medicul.

În ceea ce privește bugetul pe toate programele de sănătate, inclusiv pentru HIV/SIDA, derulate de Ministerul Sănătății, Bardoș a spus că la 1 ianuarie 2014 erau alocați 350 de milioane de lei, ajungând în urma rectificărilor pozitive la 723 milioane de lei.

"În 2015, bugetul alocat este de 650 de milioane lei. Banii alocați vor ajunge până în octombrie-noiembrie, apoi așteptăm rectificările bugetare care se vor face", a mai spus directorul în cadrul MS.

Prezentă la conferință, conf. dr. Otilia Benea, de la unitatea care asigură managementul programului de HIV, a semnalat că în acest moment jumătate dintre spitalele care îngrijesc bolnavi de HIV/SIDA au probleme cu continuarea tratamentului. AGERPRES

 
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready