Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
17:04    |    08/09/2016

Banca Mondiala: Poluarea atmosferică este responsabilă de un deces din zece în întreaga lume

Poluarea atmosferică a devenit al patrulea factor de deces prematur în lume. Poluarea mediului înconjurător a ucis 2,9 milioane de oameni în 2013, potrivit unui raport publicat joi de Banca Mondială, citat de AFP.

Dacă se adaugă și efectele poluării în case, mai ales cele legate de utilizarea combustibililor pentru încălzire și pentru gătit, numărul deceselor se ridică la 5,5 milioane.

Bolile provocate de poluarea aerului (bolile cardiovasculare, cancer de plămân, maladii pulmonare cronice, infecții respiratorii) sunt prin urmare responsabile de un deces din zece în lume, de șase ori mai mult decât paludismul.

Aproximativ 87% din populația planetei este mai puțin sau mai mult expusă acestei poluări. Aceste pierderi de vieți omenești sunt sinonime cu pierderi în termeni de venituri și obstacole în calea dezvoltării economice, notează BM.

"Prin acest studiu care cifrează costurile economice ale mortalității premature legate de acest flagel, sperăm să găsim ecou în rândul factorilor de decizie, pentru a se consacra mai multe resurse menite să amelioreze calitatea aerului", a declarat Laura Tuck, responsabilă a Băncii Mondiale.

AGERPRES
 
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready