Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
14:39    |    13/02/2017

Studiu: O dietă mai puțin restrictivă a gravidelor înaintea nașterii poate scurta travaliul

Femeile pot consuma în timpul travaliului și altceva decât bucățelele de gheață și apa recomandate până relativ recent, fără a risca astfel să se confrunte cu complicații, potrivit unei revizuiri recente a unui studiu mai vechi. În plus, gravidelor cărora li s-a permis să mănânce înainte de naștere au avut un travaliu relativ mai scurt decât cele care a căror alimentație a fost restricționată în această perioadă la consumul de bucățele de gheață și apă, informează vineri Reuters.

Preocuparea pentru această temă există încă din anii '40 când un studiu a atras atenția asupra faptului că femeile aflate în travaliu care mâncau în această perioadă delicată riscau să expulzeze conținutul stomacului și să se înece în timpul anesteziei generale, notează în jurnalul "Obstetrics and Gynecology" din această lună autorul principal al lucrării, dr. Vincenzo Berghella, și colegii săi din cadrul Universității Thomas Jefferson University din Philadelphia, Statele Unite.

Utilizarea anesteziei generale este mult mai rar folosită în prezent, însă normele recomandă în continuare gravidelor pe cale să nască să nu consume hrană solidă.

Pentru studiul recent, oamenii de știință au compilat date de la mai multe cercetări efectuate în mediu controlat, randomizat, ce au comparat condițiile de desfășurare a travaliului și a urmărilor acestuia în cazul femeilor cărora li s-a permis să consume numai bucățele de gheață și apă și ale celor care au avut voie să mănânce și să bea puțin mai mult, de la miere și sirop de curmale până la alimente solide obișnuite.

Oamenii de știință au analizat zece astfel de cercetări la care au participat în total 3.982 de femei aflate în travaliu și care au născut un singur copil, numai pe cale naturală, nu prin operație de cezariană.

Femeile care aveau cele mai puțin restrictive diete au manifestat și cel mai mic risc de complicații, inclusiv de vomă sau de înec în timpul anesteziei generale. De asemenea, ele au avut un travaliu relativ mai scurt — cu 16 minute, în medie — în comparație cu cele a căror alimentație era restricționată.

"Dacă suntem bine hidratați și avem (o cantitate — n.r.) adecvată de carbohidrați în organism, mușchii noștri funcționează mai bine", a precizat Berghella, în condițiile în care uterul este alcătuit în cea mai mare parte din mușchi.

Descoperirea oamenilor de știință subliniază concluziile unui alt studiu efectuat anterior de aceeași echipă, potrivit căruia femeile care primesc în travaliu mai multe lichide decât în mod normal nasc mai repede.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready