Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
18:14    |    25/05/2017

Rezultate "devastatoare" în rândul elevilor evaluați în privința afecțiunilor coloanei

Peste 71% dintre copiii din clasele a VI-a de la șase școli din Alba Iulia evaluați în cadrul proiectului "O viață dreaptă", inițiat de Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, în parteneriat cu un centru de recuperare, au cel puțin o afecțiune a coloanei, rezultatele fiind "devastatoare", potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Sursa foto: facebook.com/Rotary-Club-Alba-Iulia-Civitas-Solis

După campania de informare din cadrul școlilor desfășurată luna trecută, prilej cu care au fost împărțite flyere informative în cadrul ședințelor cu părinții, voluntarii au început în această săptămână evaluările afecțiunilor coloanei elevilor.

"Până în momentul de față am desfășurat activitățile proiectului în 6 școli, iar rezultatele sunt devastatoare. După primele centralizări rezultă că 71,43% dintre copii au cel puțin o afecțiune și doar 8,16% au o coloană sănătoasă și fără probleme. Diferența de 20,41% sunt copii care au lipsit sau au refuzat evaluarea. Menționăm că evaluările s-au desfășurat cu specialiști kinetoterapeuți și voluntari dintre studenții la Universitatea '1 Decembrie 1918' — Facultatea de kinetoterapie și motricitate specială", a afirmat, potrivit sursei citate, președintele Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, Dragoș Medrea.

Proiectul "O viață dreaptă" are ca scop identificarea afecțiunilor coloanei, iar grupul țintă sunt copiii de clasa a VI-a, moment în care aceste afecțiuni debutează. Rezultatele obținute vor fi cuprinse într-un studiu și publicate.

"Dorim să prevenim agravarea acestor afecțiuni, care vor duce spre un adult cu probleme de coloană vertebrală. Kinetoterapia este esențială pentru copiii care au fost depistați cu deficiențe fizice. Sunt exerciții care se pot face de copii în centre de recuperare medicală, la orele de sport sau acasă. De asemenea, băncile, care nu sunt întotdeauna ergonomice, și ghiozdanele încărcate contribuie la dezvoltarea acestor afecțiuni. Acest proiect dorim să fie un început al conștientizării acestor probleme", a menționat Adela Neamțu, kinetoterapeut din cadrul proiectului.

Toți elevii din clasele a VI-a din Alba Iulia vor fi supuși unei evaluări în vederea depistării precoce a afecțiunilor coloanei vertebrale și a recuperării acestora. De această campanie de depistare precoce și diagnosticare a cifoscoliozei vor beneficia aproximativ 550 de copii.

Proiectul 'O viață dreaptă' se va desfășura până în iunie, pe parcursul a trei etape.

''Acum trei ani de zile am început acest proiect prin evaluarea și diagnosticarea a aproximativ 2.200 de copii din clasele V, VI, VII și VIII și am obținut rezultate dezastruoase. Am avut 3 medici specialiști, 4 fizio-kinetoterapeuți, un asistent medical, 4 asistenți sociali și un psiholog care au ajutat la derularea proiectului cu peste 300 de ore de voluntariat. Aproape 60% dintre copiii consultați au primit scrisoare medicală: 13,08% au cifoză și atitudine cifotică, 29,06% copii cu atitudine scoliotică, 13,80% copii cu cifoscolioză, 11,30% copii cu hiperlordoză, 50,36% prezintă platfus. Având în vedere numărul de copii care prezintă astfel de afecțiuni remediabile, am reluat proiectul și l-am targetat către copii de clasa a VI-a, moment în care se instalează atitudinile acestea'', a menționat Dragoș Medrea.

Scolioza este o modificare a curburilor fiziologice, mai ales în regiunea lombară, în plan frontal, luând forma literei 'C', urmată de o modificare compensatorie apărută în zona următoare, realizând litera ' S'. Această deformare observată mai bine din spatele persoanei sau din față se manifestă spre dreapta sau spre stânga, în funcție de greșelile de poziție ale coloanei.

Cifozele sunt deviații ale coloanei vertebrale în plan sagital (în planul vertical de simetrie), prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale. Cifoscolioza este o deviație dublă a coloanei vertebrale, cu convexitate posterioară și curbură laterală.

Netratate, în timp, aceste afecțiuni se pot permanentiza, iar în momentul în care persoana încearcă să adopte o poziție corectă, se declanșează durerile de spate. În 80% din cazuri, cauzele apariției scoliozei nu sunt cunoscute. Scolioza apare de obicei în copilărie sau în adolescență și este asociată cu factori congenitali (spina bifida), cu factori locali (durerea sau spasmul muscular), cu alte afecțiuni musculare sau nervoase ori cu inegalitatea membrelor inferioare.

Poziția incorectă a copilului pe scaun încă din primii ani de viață, la masă, acasă și apoi la grădiniță, la școală, la birou sau în bancă, purtarea incorectă a ghiozdanului pot genera în timp o parte din aceste deformări nedorite. Creșterea bruscă în înălțime, evitarea practicării regulate a sportului care întărește musculatura spatelui pot contribui și ele la deformări ale coloanei. Există și alte cauze care pot determina devierile coloanei, cum ar fi deficitul vitaminei D (rahitism), miopia, modificări ale auzului, care obligă copilul să adopte atitudini poziții asimetrice sau incorecte pentru a compensa defectul în detrimentul unei poziții normale. Aceste boli ar trebui identificate la timp, prin controale de specialitate și tratate ca atare.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready