00:59    |    30/09/2021

MS analizează posibilitatea eliberării medicamentului Favipiravir prin farmaciile din spitale, gratuit, cu prescripţie medicală

 E-mail Print PDF 
Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea eliberării în ambulatoriu a medicamentului Favipiravir, folosit pentru bolnavii de COVID, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor, cu prescripţie medicală, conform recomandărilor specialiştilor din Comisia de specialitate de boli infecţioase.

"După discuţiile avute cu specialiştii din Comisia de boli infecţioase şi conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, vom studia posibilitatea eliberării acestui medicament în ambulatoriu, prin farmaciile de circuit închis din cadrul spitalelor, gratuit, numai cu prescripţie medicală şi cu urmărirea bolnavului pe parcursul tratamentului de către medicul de familie", a declarat dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, potrivit unui comunicat remis miercuri presei.

Conform sursei citate, în prezent, pentru acest medicament, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România a realizat o evaluare în baza căreia a emis o autorizaţie pentru nevoi speciale valabilă în ţara noastră şi în baza căreia se permite administrarea în unităţile sanitare, sub supraveghere medicală, având o utilizare "restrictivă".

"În India, ţara de provenienţă, Favipiravir are un aviz temporar pentru fabricaţie şi comercializare obţinut în urma unui proces de evaluare accelerată şi condiţionată de multiple cerinţe şi care nu poate fi asimilată cu o autorizaţie de punere pe piaţă emisă în acord cu legislaţia europeană în vigoare. Conform Protocolului Naţional de tratament al bolnavilor infectaţi cu virusul SARS-Cov-2, medicamentul Favipiravir este recomandat a fi administrat în formele uşoare şi medii de infecţie cu noul coronavirus în prima săptămână de boală. Într-o adresă către Ministerul Sănătăţii, Comisia de specialitate de boli infecţioase consideră că medicamentul poate fi eliberat în spital şi ambulatoriu, la recomandarea medicilor, numai cu prescripţie medicală. Referitor la profilul de siguranţă din datele preliminare disponibile, Favipiravir prezintă un risc de teratogenicitate şi risc de afectare hepatică", se arată în comunicat.

ANMDMR a iniţiat şi aprobat transmiterea de către distribuitorul local din România a unei "comunicări directe către profesioniştii din domeniul sănătăţii" cu scopul de a informa medicii prescriptori din spitale, precum şi pacienţii cu privire la riscurile utilizării medicamentului. AGERPRES