18:14    |    06/01/2015

Sticla de agheasma - locul in care Dumnezeu si omul se reintalnesc an de an

 E-mail Print PDF 

Cautam apa pe Marte, desi nu am reusit s-o definim prea bine, nici aici pe Pamant. Epitaxia ne impleticeste nu doar limba ci si mintea, fara a ajunge inca la vreun rezultat concret in sferele stiintifice. Si cu toate astea, bunii si strabunii nostri, fara prea multa carte, dar cu credinta sincera se cereau si se lasau astazi botezati cu Agheasma Mare, pt sanatatea trupeasca si cea sufleteasca, dar si pt a reintra in armonie cu natura.

Azi, intr-o lume tot mai virtuala, in care relatiile interpersonale, concrete, par sa apuna, intalnirea omului cu Dumnezeu, de ziua Bobotezei, poate parea o ”tulburare” a modernitatii .

Acum doua mii de ani, uimind logica  vremii, Dumnezeu se descoperea umanitatii la raul Iordan, ca exemplu si ca semn al implinirii dragostei fata de propria creatiei. Era mesajul evident al faptului ca nu poate omul gresi, cat poate Dumnezeu ierta,  ca dincolo de greseala noastra, cu voie sau fara de voie, exista butonul numit “ restart”.

Astfel, in fiecare an, de la Teofania Iordanuluii, apa sfintita ni-L comunica mereu pe Dumnezeu, ni-L prelinge in chip tainic, in suflet si in case, de unde cu “vrednicie” tot noi avem grija sa-L scoatem.

Iar daca cineva, mai cauta si vrea minuni in relatia cu Dumnezeu n-are decat sa caute in sticla de Agheasma Mare, acolo unde apa nu se strica niciodata, iar timpul pare ca incremeneste in loc. E cel mai la-ndemana experiment al faptului ca timpul prezentei lui Dumnezeu in viata noasta este de a fi prezent cu timp si fara timp.

Iar noua, astazi, nu ne ramane decat, ca pe stomacul gol, sa scoatem dopul sticlei cu sfiala, sa facem Sfanta Cruce si sa gustam, din taina Teofaniei de atunci, de la Iordan .

„Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...“

George Grigoriu