16:52    |    07/05/2013

Ponta: Românii apreciază că nu mă mai cert cu Băsescu. 2013 şi chiar 2014 vor fi ani liniştiţi politic

 E-mail Print PDF 

Majoritatea românilor apreciază faptul că preşedintele şi prim-ministrul nu se mai ceartă, datorită acordului de colaborare instituţională, consideră premierul Victor Ponta, care apreciază astfel că anul 2013 va fi unul mult mai liniştit politic şi că nici anul viitor nu va fi unul "foarte agitat".

"Am făcut un gest, o decizie care mi-a adus multe critici, de a încerca să normalizez nu relaţiile personale, pentru că aia e foarte greu după ce s-a întâmplat, ci relaţiile instituţionale cu preşedintele ţării: faimosul acord de colaborare instituţională. Important este că eu cred în continuare că, dincolo de prejudiciile pe care le-am suferit strict personal prin acuzaţii - unele le înţeleg, altele au fost exagerate - faptul că cele două instituţii nu s-au mai sabotat, nu a mai fost un război continuu, nu ne-am mai trezit că preşedintele nu îmi semnează mie o hârtie, eu îi iau lui avionul sau locul, cred că în ansamblu, pentru România, a fost un lucru bun. M-am uitat pe cercetările de opinie publică şi cea mai mare parte a oamenilor, fără să devină fani ai lui Traan Bsescu sau neapărat ai mei, au spus "Da, domnule, asta e, mie îmi place de Ponta sau de Băsescu, dar dacă unul e preşedinte şi celălalt e prim-ministru, că nu se plac sau nu se suferă, trebuie să nu se mai certe şi să facă fiecare partea lui din job". Anul 2013 sigur va fi un an mult mai liniştit şi nici anul 2014 nu îl văd un an foarte agitat", a spus Ponta la Prima TV.

El a adăugat că acest acord, încheiat între preşedinte şi premier, nu îi este opozabil liderului PNL, Crin Antonescu, care va candida anul viitor pe ideea că este nevoie de un alt tip de preşedinte.