Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
15:47    |    15/04/2014

Ponta: Am finalizat plângerea penală împotriva lui Băsescu, o semnăm cu toţii

Premierul Victor Ponta a venit, marţi, la sala de şedinţe a grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, el precizând că plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu a fost finalizată şi va fi semnată de către parlamentarii PSD.

La sala de şedinţe a grupului parlamentar al PSD au mai venit preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precum şi Marko Bela, Vereştoy Attila şi alţi parlamentari ai Uniunii.

De asemenea, la grupul PSD au m ai venit preşedintele PC Daniel Constantin şi parlamentari ai PC prtecum şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.

Pe lângă parlamentarii PSD, la grupul social-democrat au venit şi mai mulţi miniştri, printre care Dan Şova, Titus Corlăţean, Constantin Niţă şi Rovana Plumb, precum şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Senatul şi-a suspendat şedinţa pentru ca senatorii PSD să semneze plângerea împotriva lui Băsescu

Plenul Senatului a fost suspendat marţi, după ce senatorii PSD au părăsit sala de plen pentru a participa la o reuniune cu premierul Victor Ponta în care se va semna plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, întâlnire care are loc la sala de grup de la Camera Deputaţilor.

Şedinţa Senatului a început, marţi, cu o pauză de consultări de 10 minute cerută de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, nemulţumit de faptul că şeful grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a cerut ca şedinţa să se suspende pentru o oră pentru că social-democraţii trebuie să participe la o altă activitate la Camera Deputaţilor.

La începutul şedinţei, Sârbu a solicitat ca şedinţa Senatului să fie suspendată pentru o oră. Între 11.30 şi 12.30, când se dă votul final pentru proiectele organice. El a menţionat că senatorii PSD au în acest timp o altă activitate la Camera Deputaţilor şi că în aceste condiţii şedinţa în plen nu se poate desfăşura în cvorum.

Propunerea lui Sârbu a fost aprobată de plen cu 63 de voturi "pentru", 21 de voturi "împotrivă" şi trei abţineri.

Decizia a fost criticată de liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti, care a solicitat o pauză de consultări de 10 minute. El şi-a exprimat "surprinderea şi stupefacţia" în legătură cu această decizie, în condiţiile în care senatorii au decis să lucreze în plen şi miercuri pentru a evita adoptarea tacită a mai multor proiecte.

"În ce fel PSD îşi susţine propriul guvern? Stabilindu-şi toto felul de întâlniri?", a comentat acesta. Pe ordinea de zi de marţi a Senatului sunt un număr de 65 de proiecte de lege şi iniţiative. După pauza de consultări, Puiu Haşotti a anunţat că discuţiile cu ceilalţi lideri de grup au fost "fructuoase" şi că şedinţa acestei Camere se va desfăşura aşa cum a fost votat.

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready