Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
04:45    |    22/07/2014

Băsescu: Rusia e partenerul TERORIŞTILOR în operaţiunea legată de uciderea a 298 de persoane. UE putea face mai mult

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că teroriştii care ocupă Doneţk şi Lugansk şi, în mod egal, Rusia, sunt responsabili pentru criza din Ucraina şi pentru doborârea avionului prăbuşit vineri, şi că, "din păcate, Federaţia Rusă este partenerul teroriştilor în această operaţiune legată de uciderea a 298 de persoane".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Uniunea Europeană trebuia să facă mai mult în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, spunând că sacţiunile trebuia introduse "de multă vreme", pentru a descuraja "lejeritatea cu care Rusia alimentează conflictul generat de terorişti în estul Ucrainei".

"Problema este: care este responsabilitatea Uniunii Europene? Putea să facă mai mult decât a făcut până acum? Iar răspunsul meu, categoric, este da. Sancţiunile trebuiau introduse de multă vreme, sancţiuni aspre, economice, care se descurajeze lejeritatea cu care Federaţia Rusă alimentează conflictul generat de terorişti în estul Ucrainei", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a menţionat că "întotdeauna au fost argumente de genul: o ţară are investiţii mari, altă ţară are de livrat echipamente sofisticate, altă ţară este dependentă de gaze, altele, pur şi simplu au spus că e e bine să fii bine şi cu Uniunea Europeană şi cu Federaţia Rusă în acelaşi timp şi să ai o poziţie moale".

"Cu certitudine, argumentele economice sunt extrem de importante, dar, în Uniunea Europeană, noi vorbim despre valori", a afirmat preşedintele Traian Băsescu.

El a continuat, pe un ton ridicat: "Orice politician european vă va vorbi despre valori şi aş vrea să ştiu care este cea mai mare valoare a Uniunii Europene? Nu cumva cea mai mare valoare a Uniunii Europene este cetăţeanul european? Nu cumva cea mai mare valoare este siguranţa cetăţeanului european? Sigur că avem şi valori economice, că prosperitatea europenilor şi bunăstarea se asigură din relaţii comerciale, dar s-a ajuns la un punct în care am avut de optat între siguranţa cetăţenilor şi interesele economice. Este timpul ca Europa să pună pe primul plan siguranţa cetăţenilor ei", a precizat Traian Băsescu.

El a amintit faptul că au murit 192 de cetăţeni olandezi.

"Eu, personal, nu consider că viaţa lor este mai preţioasă decât viaţa amărâţilor de ucraineni, care mor în est, dar acum suntem în faţa unei realităţi, pentru că nu l-am descurajat la timp pe Putin. Pentru că în estul Europei se desfăşoară un conflict alimentat de Federaţia Rusă, politic, cu oameni şi cu echipamente militare, luni după-amiază au murit 192 de cetăţeni olandezi", a precizat şeful statului.

"Oare, noi, în Consiliu, dacă eram fermi - şi vorbim despre valori, puneam valoarea omului deasupra la orice - n-am fi putut lua măsurile de descurajare, în timp util?", a continuat Băsescu.

Băsescu: Federaţia Rusă e partenerul teroriştilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că "din păcate, Federaţia Rusă este partenerul teroriştilor în această operaţiune legată de uciderea a 298 de persoane".

Şeful statului a mai spus, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că Federaţia Rusă este "parte a conflictului din estul Ucrainei".

"Cine este responsabil în analiza noastră pentru ce se întâmplă acolo: primii, teroriştii care şi acum ocupă Donenţk şi Lugansk şi, în mod egal, respsonabilitatea aparţine Federaţiei Ruse, pentru că, îmi pare rău să o spun şi am responsabilitatea greutăţii acestor afirmaţii, Federaţia Rusă a devenit un partener al acestor terorişti prin sprijin politic, sprijin cu personal calificat, sprijin cu armament de toate categoriile, inclusiv armament greu", a spus Băsescu.

"În opinia noastră, Federaţia Rusă este partenerul acestor terorişti, prin acţiunile pe care le înteprinde. Din păcate, Federaţia Rusă este parte a conflictului, aşa cum a fost parte a conflictului şi a anexării ilegale a Crimeei, acum este parte a conflictului din estul Ucrainei", a continuat el.

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready