Paris
London
New York
Thursday, 25 April, 2024
Last Update 20:20
02:30    |    13/09/2014

UDREA îl contrazice pe Băsescu: O femeie are șanse la prezidențiale. 48 la sută dintre români ar fi de acord să voteze o femeie

Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Elena Udrea, a declarat, la Realitatea TV, că nu este de acord cu declarațiile președintelui Traian Băsescu, potrivit cărora, o femeie nu are șanse, în prezent, să ajungă președintele României. Totodată, Elena Udrea a subliniat că întotdeauna a fost consecventă, în ceea ce privește convingerile sale, în condițiile în care, precizează liderul PMP,  "de zece ani, spun și mă lupt pentru același lucru".

”Mă așteptam ca președintele să nu spună lucrurile aceastea. Zilele trecute, am vazut un sondaj potrivit căruia 48 la sută dintre români ar fi de acord să voteze o femeie. Eu sunt o femeie care a candidat, dincolo de funcția de ministru, la Bucuresti, în Moldova, la Roman, și când partidul era în cădere, în 2012, am reușit să obțin un număr mare de voturi. Mulți români mi-au acordat votul lor, după ce m-am întâlnit direct cu ei, în stradă, și și-au făcut propria lor părere despre cum sunt în realitate (...). Românii sunt dispuși, conform sondajelor, să voteze femei, probabil că președintele nu era la curent cu ultimele cercetări sociologice. Nu sunt un candidat care merge în întâlniri aranjate, ca domnul Ponta sau care nu dă mâna cu toți oamenii, cum face Klaus Iohannis. Merg, efectiv, între oameni. Nu m-a destabilizat ce a zis președintele. Din ce în ce mai multe femei înțeleg importanța votului pe care îl pot da, în această toamnă. Foarte multe femei vin și îmi spun "Doamna Udrea, vă susțin". Este o realitate și cred că va fi demonstrată, în noiembrie. Cred că președintele a greșit", a declarat Elena Udrea.

O concluzie este clară: am facut lucrurile în care am crezut

Elena Udrea a declarat că întotdeauna a fost consecventă, în ceea ce privește convingerile sale, subliniind că ”de zece ani, spune și se luptă pentru același lucru”.

”Un lucru sigur am făcut, întotdeuna am fost consecventă cu convingerile mele. Mi-am asumat opiniile și am susținut un proiect de țară, indiferent de costuri și nu am ezitat și nu am trădat. Am mers din 2004 până la capăt. De zece ani spun aceleași lucru și mă lupt pentru același lucru și afirm aceleași convingeri. O concluzie este clară: am facut lucrurile în care am crezut”.

Sunt convinsa că electoratul de dreapta, în turul doi, dintre mine și Victor Ponta, va vota cu mine

În ceea ce privește declarația Ancăi Boagiu, potrivit căreia, în turul doi, dreapta ar trebui să fie unită,  Elena Udrea a precizat că Vasile Blaga și Klaus Iohannis nu au făcut nicio declarație, cu privire la ce vor face în turul doi, însă este sigură că electoratul de dreapta o va vota, dacă va ajunge în turul doi.

”Evident că avem această obligație ca, în turul doi, fiind membrii aceleiași familii politice, să ne susținem reciproc în turul doi. Nu i-am auzit pe Klaus Iohannis și pe Vasile Blaga să facă această declarație, dar este mai puțin important. Electoratul merge dupa propriile convingeri și sunt convinsă că electoratul de dreapta, în turul doi, dintre mine și Victor Ponta, va vota cu mine”.

În acest sens, Elena Udrea a precizat că mulți membri PDL nu înțeleg de ce trebuie să îl susțină pe Klaus Iohannis, un candidat care, pentru atâta timp, le-a fost adversar.

”Oamenii nu îl simt pe Iohannis, vă zic din discuțiile avute cu zeci, sute de membrii de partid, că ei nu înteleg de ce trebuie să susțină un candidat care nu este al lor, care a declarat că nu are nicio problemă să guverneze cu Victor Ponta. Oamenii aceștia nu au încredere. PDL susține un candidat care le-a fost adversar, care nu îl reprezintă. Baza PDL nu poate să înteleagă de ce trebuie să susțină un fost adversar, care ar putea oricând să refacă USL. Este forțat, este făcut foarte din scurt, nici PNL nu-l recunoaște. Oamenii sunt reticienți și față de modul în care a avut loc această retragere a lui Crin Antonescu. Ce știm despre Iohannis: că l-a susținut pe Geoană, că a votat pentru suspendarea lui Traian Băsescu și că i-a luat locul lui Crin Antonescu. Acum, dintr-o dată, cei din PDL trebuie să îl susțiă pe cel care a fost, dintotdeauna, în contradicție cu valorile lor”, a mai spus Elena Udrea.

REALITATEA.NET

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready