17:48    |    30/09/2014

Tăriceanu: Meleșcanu a venit mult prea târziu, va influența într-o mică măsură opțiunile electoratului

 E-mail Print PDF 

Președintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marți că Teodor Meleșcanu, unul dintre contracandidații săi la alegerile prezidențiale, a venit "mult prea târziu" în cursa prezidențială, iar candidatura acestuia va influența "într-o mică măsură" opțiunile electoratului.

"Domnul Meleșcanu este unul dintre contracandidații mei, e proaspăt lansat în această cursă, cred că a venit (...) mult prea târziu ca să mai poată să tulbure apele. Candidatura dânsului va avea o anumită influență. Va influența, dar într-o mică măsură, opțiunile electoratului", a declarat Tăriceanu, la finalul unei dezbateri.

Președintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a participat, marți, la deschiderea seminarului "Campaigning in Europe — Liberal success stories", organizat de Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.

AGERPRES