12:46    |    21/12/2016

Sevil Shhaideh - propunerea surpriza a PSD pentru funcția de premier

 E-mail Print PDF 
Propunerea social-democraților pentru funcția de prim-ministru este Sevil Shhaideh, a anunțat miercuri președintele PSD, Liviu Dragnea. El a spus că "deocamdată" nu poate solicita această funcție pentru sine."O condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine deocamdată", a afirmat Dragnea, după consultările de la Cotroceni. Dragnea, a declarat că nu va face o altă propunere de premier în cazul în care șeful statului Klaus Iohannis va refuza nominalizarea lui Sevil Shhaideh.
 
"Eu nu voi mai veni cu o altă propunere. Dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte. (...) Am spus de la început că noi vom avea o singură propunere. Punct. Nu vom veni cu o altă propunere. Dacă această propunere va fi refuzată neexistând niciun motiv constituțional sau din punct de vedere al drepturilor fundamentale să fie refuzată, atunci vom înțelege că nu s-ar dori ca cei care au câștigat alegerile și au majoritate să facă Guvernul. Nu are rost să venim cu a doua propunere", a spus Dragnea, după consultările de la Palatul Cotroceni.

El a susținut că nu are nicio relație de rudenie cu Sevil Shhaideh, adăugând că aceasta este membru PSD din iulie 2015.

Liderul social-democraților a precizat că "orice Guvern care este instalat pleacă cu gândul și cu speranța că are un mandat plin".

Potrivit lui Liviu Dragnea, pe Sevil Shhaideh o recomandă pentru funcția de prim-ministru "capacitatea de muncă, știința administrației, viziunea de dezvoltare, o foarte bună pregătire pe absorbția de fonduri europene". Sevil Shhaideh a fost primul ministru post-decembrist care a jurat credinta Romaniei cu mana pe Coran.
 
"FINA" LUI DRAGNEA ESTE MUSULMANCA
 
Sevil Shhaideh are 52 de ani și a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa, iar în 2012, după numirea lui Liviu Dragnea la conducerea MDRAP, a fost secretar de stat în acest minister.Liviu Dragnea a spus că nu are nici o relație de rudenie cu Sevil Shaideh. Însă, Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011, iar presa a scris că naşi de cununie au fost Liviu Dragnea şi şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu. Liviu Dragnea a precizat însă, anul trecut, că Sevil Shhaideh nu îi este fină, deoarece în religia musulmană nu există termenul de naş, şi că la căsătoria acesteia i-a fost "martor", alături de alte persoane. 
 
"În religia musulmană nu există termenul de naş. Sunt martori. Atunci când se căsătoresc doi, un bărbat şi o femeie de religie musulmană, sunt unii care participă la acel eveniment şi care sunt martori. Nu există termenul de naş şi fin", a spus Dragnea.
 
Sevil Shhaideh s-a nascut la 4 decembrie 1964 si a absolvit Facultatea de Planificare Economica si Cibernetica din cadrul Academiei de Stiinte Economice din Bucuresti in 1987.

A urmat o serie de cursuri de perfectionare: expert in administratie publica (USAID, Washington DC, SUA, 1995) si manager ONG (USAID, Washington DC, SUA, 2001), manager de proiect (Oracle University, 2002 si PM Solutions Romania, 2004), auditor (TUV Institution, 2003).

Are o diploma de Master in Managementul Proiectelor de Afaceri, obtinuta in cadrul Facultatii de Stiinte Economice a Universitatii ''Ovidius'' (2005-2007).

Si-a inceput cariera profesionala ca analist programator in cadrul Trustului pentru Mecanizarea Agriculturii Constanta (1987-1991), a devenit, apoi, manager Sisteme Informatice in cadrul Directiei de Munca si Protectie Sociala a judetului Constanta (1991-1993) si director Sisteme Informatice in cadrul Consiliului Judetean Constanta (1993-2007).

A ocupat functia de coordonator responsabil cu elaborarea amendamentelor legislative cu privire la actele normative ce reglementeaza administratia publica locala in cadrul Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania (UNCJR) si de director general, Directia Generala de Proiecte, Consiliul Judetean Constanta (2007-2012).

Este presedinte al Asociatiei Nationale a Informaticienilor din Administratia Publica (ANIAP) din 2000