Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
23:53    |    23/09/2017

Nicoară (PNL): Să nu fie îngrădit dreptul persoanelor de a refuza vaccinarea din diferite motive

Prim-vicepreședintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a declarat, într-o conferință de presă, că a propus un amendament la proiectul Legii vaccinării, astfel încât cetățenii români să poată refuza vaccinarea profilactică sistematică din motive care țin de libertatea lor de gândire sau religioasă.

"Am făcut un punct de vedere al meu referitor la proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor din România. (...) Eu consider că, da, este bine și este folositor să existe vaccinuri, dar, pe de altă parte, să nu fie îngrădit dreptul persoanelor de a refuza această chestiune. (...) Există persoane care, din diverse motive, așa cum am scris și în punctul meu de vedere, au convingerea că nu este bine să se facă această vaccinare. În concluzie, eu am propus două amendamente și ele au fost aprobate de către comisie. (...) Am reușit în cadrul dezbaterii din comisie să introduc un amendament, cum că cetățenii au dreptul de a refuza în scris vaccinarea profilactică sistemică din motive religioase sau filosofice pe care apoi am schimbat-o, că unii au spus că nu doar din motive religioase sau filosofice refuză acest tip de vaccin. Și am schimbat cu următorul alineat: părinții sau reprezentantul legal sau, după caz, al persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecție specială au dreptul de refuza în scris vaccinarea obligatorie potrivit libertății de gândire și a opiniilor, precum și a libertății credințelor religioase", a explicat Marius Nicoară.

Potrivit acestuia, un alt amendament al său se referă la înființarea unei comisii care să verifice siguranța vaccinurilor.

"Am mai impus un amendament, ca prin hotărâre de guvern să se înființeze o comisie formată din specialiști, o comisie independentă, care să analizeze siguranța și integritatea științifică a vaccinurilor", a menționat senatorul liberal.

El a mai spus că respectivele amendamente au venit și ca urmare a numeroaselor semnale pe care le-a primit de la părinți și ONG-uri.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready